Efectele nocive ale radonului asupra sănătății umane

Radonul este un gaz radioactiv fără miros, culoare sau gust.

Radonul este produs din degradarea radioactivă naturală a uraniului din sol și roci. Deși este un gaz, produșii săi de descompunere radioactivă nu sunt gaze, ele atașându-se de particule de praf din aer. Prin inhalare, radiația emisă de aceste particule poate deteriora celulele pulmonare, iar expunerea pe termen lung poate duce la dezvoltarea cancerului pulmonar.

În aer liber, radonul se diluează rapid la concentrații foarte scăzute și, în general, nu reprezintă o problemă. Cu toate acestea, concentrațiile de radon sunt mai mari în interior și în zonele cu ventilație minimă. Cele mai ridicate niveluri se găsesc în locuri precum mine, peșteri și unități de tratare a apei.

În clădiri precum locuințe, școli sau birouri, concentrațiile de radon pot varia considerabil. Din cauza proprietăților acestui gaz, persoanele care trăiesc sau lucrează în astfel de spații pot fi expuse la niveluri foarte ridicate de radon fără a fi conștiente de acest lucru

Deoarece este solubil în apă, apa potabilă poate fi o sursă de radon. Cu toate acestea, cea mai mare sursă de expunere a populației generale la radon o reprezintă gazele din sol.

Radonul este doar unul din factorii de risc pentru cancerul pulmonar. Riscul de a dezvolta cancer pulmonar în urma expunerii pe termen lung la concentrații mari de radon depinde de o serie de factori, precum concentraţia de radon din clădire, intervalul de timp în care persoana este expusă şi expunerea la unul sau mai mulți factori de risc pentru cancerul pulmonar, cum ar fi expunerea la azbest și alți agenți cancerigeni care pot fi inhalați (praf de lemn, arsenic, metale industriale, nichel, beriliu si crom), poluarea aerului în mediul urban sau industrial sau fumatul.

Este mult mai probabil ca expunerea pe termen lung la concentrații de radon care depăşesc nivelul de referință să provoace cancer pulmonar la persoanele care fumează.

De fapt, se estimează că fumătorii sunt de 25 de ori mai expuși riscului de radon decât nefumătorii. Până în prezent, nu au fost stabilite alte riscuri de cancer sau alte efecte asupra sănătății.

Pentru majoritatea oamenilor, o expunere semnificativă la radon poate avea loc acasă, unde oamenii își petrec cea mai mare parte a timpului, deși locurile de muncă din interior pot fi, de asemenea, o sursă de expunere.

Concentrația de radon în clădiri depinde de: geologia locală, de exemplu conținutul de uraniu și permeabilitatea rocilor și solurilor subiacente; traseele disponibile pentru trecerea radonului din sol în clădire; eliberarea radonului din materialele de construcție; rata de schimb între aerul din interior și cel exterior, care depinde de construcția clădirii, de obiceiurile de ventilație ale ocupanților și de etanșeitatea clădirii.

Radonul pătrunde în clădiri prin fisurile din podele, prin joncțiunile podea-perete, golurile din jurul țevilor sau cablurilor și poate rămâne în clădiri o perioadă lungă de timp, mai ales în timpul lunilor de Iarnă, când casele sunt închise.

Nivelurile de radon sunt de obicei mai ridicate în subsoluri, pivnițe și spații de locuit aflate în contact cu solul. Cu toate acestea, o concentrație considerabilă de radon poate fi găsită și deasupra parterului, în special în spațiile cu ventilație deficitară.

În multe țări, apa potabilă este obținută din surse de apă subterană, cum ar fi izvoare, puțuri și foraje. Aceste surse de apă pot avea concentrații mai mari de radon decât apa de suprafață din rezervoare, râuri sau lacuri, în funcție de geologia solului. Fiind un gaz mai ușor decât aerul, radonul poate fi eliminat foarte ușor din apă, prin aerare.

Doza de radiaţii provenită prin ingestia de apă cu conţinut de radon este mult mai mică decât doza primită prin inhalare.

La fel ca în cazul locuințelor, la locurile de muncă, se pot înregistra niveluri mari de radon.

Conform legislaţiei, în România, concentrația de activitate de radon se determină obligatoriu pe tot cuprinsul țării, pentru următoarele clădiri: a) locuri de muncă din subteran și parter, cum ar fi: stații de metrou, centre de relaxare, cariere, mine, grote, peșteri, saline, instalații de tratare a apei, extracții materii prime, ciupercării, depozite, arhive, biblioteci, laboratoare; b) clădiri cu acces public; c) clădiri publice care găzduiesc un public mai larg decât utilizatorii săi direcți, cum ar fi primării, prefecturi, sedii de poliție, unități școlare, creșe, grădinițe, unități sanitare, cluburi sportive, teatre, cinematografe etc.

Există metode bine testate, durabile și eficiente din punct de vedere al costurilor pentru prevenirea radonului în clădirile noi și reducerea radonului în locuințele existente.

Măsurile de prevenire a radonului ar trebui avute în vedere încă din faza de proiectare și construcție a noilor clădiri, mai ales în zonele cu potențial ridicat de radon.

Organizația Mondială a Sănătății şi legislaţia din România recomandă ca nivelurile pentru radon din apa potabilă să fie mai mici de 100 Bq/l.

În situațiile în care există riscul unor concentrații ridicate de radon în apa potabilă, este recomandată efectuarea periodică a măsurătorilor.

Expunerea la radon are loc cel mai frecvent în locuințe și, prin urmare, este responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a testa și de a lua măsuri pentru a diminua radonul din interiorul spațiului în care locuim.

Cornelia RĂDULESCU