Educație, integrare și sprijin social în Alexandria
Vineri, 6 februarie 2026, începând cu ora 10.00, a avut loc ședința extraordinară de înd
ată a Consiliului Local al municipiului Alexandria.
Ședința s-a desfășurat în sistem hibrid, 10 consilieri fiind prezenți în sala de ședință, 7 fiind on line, 2 absenți.
Inițial, pe ordinea de zi a fost un singur proiect de hotărâre, acestuia adăugându-i-se încă 2 proiecte, toate aprobate cu 17 voturi.
Proiectele aprobate sunt următoarele: Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Educație, integrare și sprijin social în Alexandria”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului de incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritatea: P01. Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, Apel de proiecte: POIDS/CLLD/2025/1 și Acordul de parteneriat încheiat între Inspectoratul Școlar Județean (lider de parteneriat), Asociația de Prietenie Româno-Franceză „ROMFRA” (partener 1) și Direcția de Asistență Socială Alexandria (partener 2); Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice, faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții „Modernizare centru de zi”; Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnico-economice, faza Studiu de Fezabilitate (S.F.), pentru obiectivul de investiții „Construire Locuințe Sociale Individuale”.
Cornelia RĂDULESCU