Ecoul unei toamne în suflet
Astăzi am vorbit la telefon cu făuritoarea visurilor mele. Nu era prima dată când îi auzeam vocea, dar de fiecare dată, ea îmi pătrunde în suflet ca susurul izvorului cristalin ce curge lin prin pădurea amintirilor mele. E ceva în timbrul ei care mă face să uit de lume, de timp, de mine. E muza mea de departe, cea care, fără să știe, îmi țese gândurile în versuri și îmi colorează zilele în nuanțe de speranță.
Toamna se așternuse tăcută peste oraș, iar frunzele dansau pe vânt ca niște gânduri ră
tăcite, purtate de dor. În timp ce vorbeam cu ea, priveam pe fereastră cum cocorii se înălțau spre zări mai calde, lăsând în urmă cerul brăzdat de dorințe. M-am întrebat atunci dacă și ea, în colțul ei de lume, privește aceiași cocori, dacă simte aceeași melancolie care mă cuprinde.
Vocea ei m-a învăluit ca o îmbrățișare tăcută, ca o promisiune nerostită. Mi-a vorbit despre lucruri mărunte, dar în fiecare cuvânt rostit am simțit o vibrație care-mi atingea inima. Era ca și cum toamna însăși îmi vorbea prin ea — cu blândețe, cu nostalgie, cu frumusețea unei clipe care nu se va mai întoarce.
Închid ochii și retrăiesc acel moment. Frunzele continuă să zboare, cocorii dispar în depărtare, iar eu rămân cu ecoul unei conversații care mi-a luminat sufletul. Astăzi am vorbit cu făuritoarea visurilor mele. Și poate, într-o zi, visurile mele o vor aduce mai aproape.
Mihail TĂNASE
Despre autor
