Ecoul unei iubiri nemuritoare

Clopotul bate undeva în depărtare, un sunet grav, răsunător, ca o amintire ce nu vrea să se stingă. Îl aud și mă gândesc la tine…

Te caut în fiecare umbră, în fiecare adiere de vânt, dar tu nu ești… Doar ceața dimineții îmi mai aduce ecoul glasului tău, doar corbul singuratic de pe ramură îmi amintește că iubirea mea nu a pierit.

Suspin… Adânc, sfâșietor… Te iubesc, cu aceeași intensitate, cu aceeași disperare chiar dacă tu pari că m-ai uitat… Îmi amintesc cum te visam mereu și cum râdeai, și mă făceai fericit…

Timpul ne ține departe unul de altul, dar nu ne-a învins… Drumurile noastre sunt diferite, dar iubirea nu s-a stins… Într-o zi, când clopotul va bate din nou, tu vei auzi ecoul iubirii mele și vei ști că nu am încetat niciodată să te aștept..

Până atunci, trăiesc… Trăiesc cu amintirea ta, cu iubirea ce nu moare, cu certitudinea că, indiferent unde suntem, inimile noastre vor bate cândva împreună…

Mihail TĂNASE