Echipele de intervenții muncesc la foc automat

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 80 evenimente.

Astfel, 53 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV -2.

3 incendii, dintre care două izbucnite la cabluri electrice în localitatea Alexandria și unul la vegetația uscată și gunoiul menajer în Zimnicea.

3 evenimente rutiere, produse pe raza localităților Alexandria, Dudu și între localitățile Drăgănești Vlașca și Văceni. Pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Cazurile au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

21 alte misiuni, dintre care: o misiune ridicare element muniție neexplodată din timpul conflictelor armate, de pe raza orasului Zimnicea, 20 de intervenții pentru înlăturarea efectelor provocate de fenomenele meteorologice periculoase în zona Turnu Măgurele (copaci căzuți pe carosabil, acoperișuri distruse/avariate, stâlpi electrici rupți, fire electrice, autoturisme avariate).

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

C.D.

Despre autor