Două licee din Alexandria vor avea terenuri noi de sport
Consiliul local al municipiului Alexandria va dezbate, în ședința de marți, 23 ianuarie 2018, două proiecte de hotărâre prin care se propune amenajarea a două terenuri sintetice, unul de handbal și volei, la Liceul Pedagogic ”Mircea Scarlat” din Alexandria și celălalt, de handbal, la Liceul Tehnologic nr. 1 din municipiul reședință de județ.
Potrivit rapoartelor de specialitate ale proiectelor de hotărâre, investițiile propuse vin în sprijinul modernizării infrastructurii educaționale, ceea ce va asigura beneficii în
rândul comunității școlare.
Conform documentației tehnico-economice la obiectivul de investiții ,,Amenajare teren sintetic (handbal+volei) la Liceul Pedagogic Mircea Scarlat” din Alexandria, terenul de handbal, volei și minifotbal va avea următoarele caracteristici: terenul de handbal și minifotbal cu lungimea de 40,00 m și lățimea de 20,00 m și terenul de volei cu lungimea de 18,00 m și lățimea de 9,00 m.
Astfel, terenul de joc va avea forma unui dreptunghi cu lungimea de 40 metri și lățimea de 20 metri și se compune din 2 spații de poartă și o zonă de joc.
Referitor la terenul sintetic de la Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria, potrivit documentației tehnico-economice, terenul de handbal și minifotbal va avea următoarele caracteristici: dimensiunile terenului de sport cu limitele de siguranță sunt în lungime de 44,00 m și cu lățimea de 23,00 m. Suprafața de joc va avea dimensiunile de 40 m și 20m.
Finanțarea celor două investiții se va face din bugetul local al Municipiului Alexandria, iar valoarea totală a fiecăria dintre cele două investiții este de peste 560.000 lei.
M. MEILĂ