Doar economia circulară ne scoate din impas
E un lucru arhicunoscut faptul că România se află pe ultimele locuri din Europa în ceea ce privește reciclarea deșeurilor. Ba, dimpotrivă, nu numai că nu reciclăm propriile deșeuri, dar mai și „importăm” deșeurile altora, România tinzând să devină groapa de gunoi a Europei.
Să sperăm că odată cu aplicarea Planului Național de Redresare și Reziliență, managementul deșeurilor se va îmbunătăți, având alocate 1,1 miliarde de euro. Din acești bani urmând să se realizeze două reforme și trei investiții, printre care dezvoltarea capacității de monitorizare și control a Gărzii de Mediu, 550 de echipamente de monitorizare a poluării aerului și 15 sisteme județene de gestionare a deșeurilor, modernizate.
„Programul Național de Redresare și Reziliență, în care România are alocate aproape 30 de miliarde de euro, va ajuta foarte mult în domeniul reducerii poluării și lansării conceptului de economie circulară, acesta fiind o soluție extraordinară pentru investiții în domeniul protecției mediului, pădurilor și apelor”, a declarat Barna Tanczos, ministrul Mediului, care a subliniat și principalele obiective ale politicilor de mediu viitoare:
– Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune;
– Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile;
– Dezvoltarea capacității tehnice și a competențelor în materie de economie circulară și de climă la nivelul instituțiilor publice centrale și locale.
Dar ce este economia circulară? Este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins.
În practică, aceasta înseamnă reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite în mod repetat, creând astfel o valoare suplimentară.
Economia circulară, mai spune definiția, se abate de la modelul economic tradițional, liniar, care se bazează pe un model de „ia-fă-consumă-aruncă”. Acest model se bazează pe cantități mari de materiale și energie ieftine, ușor accesibile.
Șt.B.