Dincolo de gheață

Iubita mea, cât ești de frumoasă… Până să te cunosc pe tine, în inima mea amorțită unde totul era de gheață, nimic nu putea crește. Tu mi-ai dăruit iubirea ta și mi-ai redat culorile dispărute de o eternitate.

Îmi amintesc de vremurile când viața îmi era cenușie și lipsită de sens. Când totul era înghețat în jurul meu, iar speranța era un vis îndepărtat. Apoi ai apărut tu, aducând cu tine lumină și căldură.

Iubita mea, cât ești de frumoasă… Când, cu ochii închiși, îți văd chipul dulce, inima mea se umple de dorință… În acest moment aș vrea să fiu acolo… să te sărut, să te strâng cu drag la piept.

Iubita mea, cât ești de frumoasă… Te voi prețui mereu și te voi păstra în suflet, ca pe cel mai prețios dar pe care viața mi l-a oferit. Oriunde ai fi, te port cu mine, iar gândul la tine îmi dă puterea să continui să trăiesc și să iubesc.

Culorile apusului se pierd încet

în umbra unui vis îndepărtat…

Le privesc, așteptând,

căutând urmele tale în nuanțele serii…

Chipul tău dulce

se desenează în gând –

umbră de lumină în colțul inimii,

secret pe care timpul nu l-a putut șterge…

Gândul la tine

îmi scrie povești pe cerul tăcut,

unde stelele murmură

ce n-am avut curaj să-ți spun.