Din lipsă de bani, sute de teleormăneni au renunţat la fumat

Criza financiară, salariile tot mai mici şi preţurile mari au şi efecte pozitive. În ultimele luni, sute de teleormăneni au renunţat la fumat.
Criza financiară şi scumpirea ţigărilor determină tot mai mulţi teleormăneni să renunţe la fumat. În ultimele 6 luni aproximativ 1000 de fumători au luat cu asalt centrul antidrog din Alexandria pentru a primi consiliere despre cum să renunţe la fumat.
Teleormănenii încearcă să renunţe la acest viciu, în condiţiile în care ţigările s-au tot scumpit în ultimul timp, iar bugetele pentru bunurile de consum sunt tot mai mici.
Potrivit coordonatorului Centrului antidrog Teleorman, Oana Ioan, majoritatea celor care au apelat la serviciile centrului pentru a se lăsa de fumat au reuşit într-o perioadă foarte scurtă să renunţe la acest viciu, deloc sănătos.
Majoritatea fumătorilor, odată ce întrerup fumatul, au simptome de sevraj nicotinic, reacţia corpului la lipsa nicotinei, adică este nervos, irascibil, depresiv, are ameţeli şi chiar tulburări ale somnului.
Cancerul pulmonar, infarctul miocardic, pierderea dinţilor şi chiar impotenţa sexuală. Iată câteva din efectele grave ale fumatului. Pe lângă faptul că este dăunător, acest viciu este şi extrem de scump. Un pachet de ţigări a ajuns să coste cât un kilogram de pulpă dezosată de porc. Dacă un fumător ar strânge timp de un an banii cheltuiţi în fiecare zi pe ţigări şi-ar da seama că la sfârşitul anului ar putea pleca liniştit într-o excursie într-o ţară străină.
Pe lângă reducerea riscurilor de a dezvolta o serie de probleme de sănătate, există o întreagă listă de alte motive pentru care e bine să laşi ţigările deoparte.
Chiar dacă fumătorii cred că ţigara îi calmează, un studiu recent a sugerat faptul că renunţarea la fumat poate reduce senzaţia de încordare pentru mai mult timp.
Renunţarea la fumat ar putea scădea riscul problemelor dentare, cum ar fi cariile şi bolile gingivale, dar şi a celor mai periculoase, precum cancerul oral. Fumătorii au un risc cu 1,5 la sută mai mare de a dezvolta cel puţin trei probleme de sănătate orală.
Studiile au mai arătat o legătură directă între fumat şi impulsurile sexuale, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Nicotina poate afecta, de asemenea, excitaţia sexuală la nefumători.
Dacă vrei să ai o piele impecabilă renunţă la ţigări. Fumatul afectează tonusul pielii şi determină apariţia ridurilor din jurul gurii.
Dacă ţii la podoaba ta capilară, renunţă la ţigări. Studiile au legat fumatul (cel puţin 20 de ţigări pe zi) de un risc crescut de chelie în răndul bărbaţilor. Printre alţi factori ce determină pierderea părului se numără vârsta, stresul, consumul de alcool, dar şi genele.
Renunţarea la fumat te poate face o persoană mai fericită. Potrivit specialiştilor fumătorii nu au fost niciodată mai fericiţi ca atunci când au renunţat la fumat, chiar dacă s–au reapucat apoi.
Renunţarea la fumat poate prelungi viaţa femeilor cu aproximativ zece ani. Cu cât femeile fumează mai mult, cu atât sporesc riscul unei morţi premature. Acest lucru se aplică şi fumătorilor mai puţin înrăiţi, care au un risc de deces prematur de două ori mai mare faţă de nefumători.
În cazul în care vrei să devii mamă, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poţi face este să renunţi la fumat, au arătat cercetătorii. Femeile fumătoare prezintă un risc de 60 l sută mai ridicat de infertilitate. Fumatul este, de asemenea, legat de avorturile spontane.
Simptomele uşoare de răceală ar putea lua forme mai grave pentru fumători. Rezultatele unui studiu au arătat o reacţie exagerată a sistemului imunitar al şoarecilor expuşi la fumul de ţigară, când au fost infectaţi cu un virus similar cu gripa.

C. DUMITRACHE

Despre autor