Din această vară, fermierii vor putea cumpăra tractorul românesc fabricat la Reghin

Tractorul agricol românesc TAGRO, conceput şi realizat integral de IRUM Reghin, a fost omologat de Registrul Auto Român. Omologarea certifică înalta calitate a tractorului agricol, care respectă toate standardele europene, iar specialiştii companiei estimează că primele tractoare care vor fi comercializate vor ieşi pe poarta fabricii în luna iunie.

Spre sfârşitul anului 2018, TAGRO a fost supus unei serii de încercări statice şi dinamice, efectuate de către Departamentul Omologări al RAR Bucureşti, care au avut un rol important în definirea şi optimizarea produsului, în conformitate cu normele impuse de către Uniunea Europeană. Cele peste 45 de rapoarte au fost făcute pe baza testărilor efectuate la sediul din RAR Bucureşti, dar şi în afara ţării, la Universitatea din Bologna (IT) și Millbrook Proving Ground (UK).

”În luna aprilie a acestui an, vom finaliza noua structură de asamblare a tractorului agricol românesc. În luna iunie vor ieşi pe poarta IRUM primele tractoare TAGRO. Pentru ca acest lucru să fie posibil, specialiştii au efectuat numeroase teste pe câmp, la lucru, cu diferite echipamente şi accesorii. Companiile din domeniul agricol din România, dar şi din străinătate, vor beneficia de acum de un tractor performant, conceput integral în departamentul nostru de cercetare şi dezvoltare”, spun reprezentanţii IRUM Reghin. Acest tractor se fabrică în variantele de 86, 95 şi 102 CP, este destinat cu precădere fermelor mici şi mijlocii şi va fi vândut atât pe piaţa internă, cât şi pe cele externe.

TAGRO are toate dotările necesare unui tractor modern, inclusiv comenzi prin radio şi aer condiţionat. Preţul de pornire pentru un astfel de tractor agricol va fi de 34.500 de euro. Conducerea IRUM Reghin estimează că în primul an vor fi produse şi vândute 200 de tractoare.

George ZAVERA