Derularea proiectului „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Orășenesc Zimnicea”

Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Zimnicea implementează proiectul „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Orășenesc Zimnicea”, care vizează dotarea și modernizarea Spitalului Orășenesc Zimnicea, județul Teleorman”.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență- Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, COMPONENTA: 12- Sănătate, INVESTIȚIA: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică: I2.4 Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, aprobat prin ordinul ministrului sănătății nr. 2736/2022- gestionat de Ministerul Sănătății/MS.

Perioada de implementare a proiectului este de 5 luni, iar valoarea totală a Contractului de Finanțare- Valoarea totală a finanțării nerambursabile a proiectului este de 777.711,60 lei (inclusiv TVA), reprezentând valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Astfel, data începerii proiectului este decembrie 2023, acesta urmând a fi finalizat la finalul lunii mai 2024.

Obiectivul general al proiectului este reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Orășenesc Zimnicea. Derularea acestui proiect va avea următoarele rezultate: îmbunătățirea capacității laboratoarelor de microbiologie; furnizarea de servicii de înaltă calitate unui număr cât mai mare de pacienți, pentru a contribui la reducerea numărului persoanelor cu afecțiuni grave, precum și pentru a crea condiții speciale de recuperare a numărului din ce în ce mai mare de cazuri diagnosticate.

În plus, Spitalul Orășenesc Zimnicea va fi dotat cu aparatură medicală de specialitate, în vederea îmbunătățirii activității curente și creșterii calității actului medical achiziționându-se echipamente de investigații noi, moderne, de ultimă generație.

Cornelia RĂDULESCU