Decizie Comisia Europeană

Ajutorul de 7.000 de euro va fi acordat fermierilor care au suferit pierderi cauzate de coronavirus !

0 Procesatorii din industria alimentară care au înregistrat pierderi cauzate de criza sanitară generară de epidemia de coronavirus ar putea primi un ajutor de 50.000 euro.

Comisia Europeană a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 7.000 de euro/fermier și de 50.000 de euro/procesator pentru fermierii și procesatorii din industria alimentară care au avut pierderi din cauza crizei sanitare generată de epidemia de coronavirus.

În legătură cu acest subiect, ministrul agriculturii, AdrianOros, a declarat :

“Din banii proveniți din PNDR, bani care au rămas neutilizați pe măsurile pe care le-am lansat și pe care o să le mai lansăm și-n luna august, conform deciziei Comisiei Europene, putem oferi sprijin (financiar, n. red,), compensări pentru fermieri până la 7.000 de euro și pentru procesatori, până la 50.000 de euro. (…) Cuantificăm aceste pierderi. Trebuie să avem criterii foarte obiective și dovezi palpabile de pierderi de venit în această perioadă, în așa fel încât să putem oferi aceste despăgubiri.

Noi avem o sumă, am spus și atunci când a venit prima comunicare a Comisiei Europene, o sumă de vreo 80 de milioane de euro neutilizate, deci, ne încadrăm, ca să zic așa, în prima comunicare, care se referea la 1% din total fonduri pentru dezvoltare rurală, pe care o să o utilizăm. Cu siguranță că această sumă nu este suficientă și de aceea, la rectificarea de buget, trebuie să compensăm toate domeniile care au fost afectate, într-un mod cât mai obiectiv și cât mai echitabil. Avem nevoie la rectificarea de buget de sume suplimentare de la buget ca atunci când facem aceste despăgubiri, aceste compensații să le facem pentru toți. Vor fi fermieri care vor avea (primi) 7.000 de euro, pentru că se spune până la 7.000, în funcție de dimensiunea fermei, de dimensiunea pierderilor.”

Șeful MADR a mai declarat că au fost pierderi înregistrate pe timpul crizei și la carnea de vită, de pasăre, în industria alimentară, prin închiderea lanțului HoReCa. Pe 3 iulie 2020, ministrul agriculturii, Adrian Oros declara că acest ajutor de criză le va fi plătit fermierilor și procesatorilor până la sfârșitul lunii octombrie 2020.

George ZAVERA