De săptămâna viitoare se depun cererile pentru acordarea tichetelor sociale de Paşte

Nevoiaşii Alexandriei vor primi şi în acest an, de Paşte, un ajutor social din partea primăriei. De aceste tichete sociale în valoare de 50 lei vor beneficia persoanele singure sau familiile care domiciliază pe raza municipiului reşedinţă de judeţ si al căror venit lunar net este de maxim 500 lei pe membru de familie sau persoană singură.
De la începutul săptămânii viitoare şi până pe 25 aprilie, săracii alexăndreni pot depune la primărie cererile şi actele doveditoare ale veniturilor, pentru ca de Paşte să primească tichetele sociale.
Este al doilea an în care alexăndrenii cu venituri reduse beneficiază de acest ajutor social acordat ca urmare a aprobării HCL 60/2012.
Anul trecut, când a fost propus proiectul de hotărâre ce prevede acordarea de beneficii de asistenţă socială sub forma de tichete sociale, pensionarilor, persoanelor cu venituri foarte mici şi şomerilor, consilierii locali l-au aprobat în unanimitate, ba chiar s-a propus ca plafonul de acordare a tichetelor să crească până la nivelul a 700 lei.
În 2012, peste 1000 de persoane au depus cereri pentru acordarea tichetelor sociale. Pentru a fi siguri că vor intra în posesia tichetului valoric, oamenii s-au îmbulzit încă din prima zi în faţa sediului Administraţiei Activităţilor Comerciale, Protecţie Socială (AAPCS) din Alexandria, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor comunitari pentru menţinerea ordinii.
Tichetele sociale în valoare de 50 lei se acordă de două ori pe an, în preajma Paştelui şi a Crăciunului.

M. MEILĂ