Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara
De ce ți-e frică nu scapi

După ce marți, 6 iulie, a apărut în Monitorul Oficial motivarea Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea hotărârii Parlamentului prin care Avocatul Poporului era revocat, Renate Weber se poate întoarce la muncă.

De altfel, chiar Renate Weber declarase ca reacție la decizia CCR: “Este o decizie foarte clară a CCR în ceea ce privește pașii următori, în sensul în care Curtea spune: devreme ce hotărârea Parlamentului este neconstituțională, ea nu produce efecte juridice.”

Și asta înseamnă că de îndată ce întreaga decizie, cu motivarea extinsă, va fi publicată în Monitorul Oficial, din acel moment eu îmi duc mandatul până la capăt.”

După demiterea sa, timp de două săptămâni, instituția n-a mai avut șef, inițiatorii demersului uitînd sau, mai degrabă, neștiind că trebuie numit un interimar.

Bucuroși că au scăpat de cenzura Renatei Weber, guvernanții au adoptat în regim de urgență câteva ordonanțe, între care și contestata „ordonanță a privatizării sănătății”. În legătură cu acest aspect, fostul și actualul Avocat al Poporului a declarat: „În ceea ce privește ordonanțele de urgență, vom analiza ce anume a fost dat în această perioadă.

Ori de câte ori drepturi și libertăți sunt afectate, mandatul Avocatului Poporului aproape că impune să sesizeze CCR pentru că Avocatul Poporului este un garant al drepturilor și libertăților fundamentale.”

În legătură cu ordonanța privind Lege Sănătății, Renate Weber declara în luna februarie, când a atacat-o prima oară: „Voi trimite la CCR ordonanța privind Legea Sănătății pe care o consider de o gravitate extremă. Dreptul la sănătate e un drept fundamental, avem dreptul de a primi asistență la standarde corespunzătoare în unitățile de stat.”

Așa că e de așteptat ca Renate Weber să atace din nou ordonanța adoptată de coaliție, în perioada în care ea nu și-a putut exercita atribuțiile. Ceea ce nu face altceva decât să confirme valabilitatea perenă a zicalei “De ce ți-e frică nu scapi.”

Șt. B.

Despre autor

Click to listen highlighted text!