De ce dracu’ să mai mergem la vot?
O știre prezentată pe posturile de televiziune ne arată o situație din comuna Cojasca, județul Dîmbovița. Primarul și cîțiva salariați din subordine sunt bănuiți că ar fi pus 67 de persoane să-și facă vize de reședință fictive în contextul în care în localitate au loc alegeri pentru consiliul local, care a fost dizolvat pentru că n-a fost convocat în ședință peste trei luni și n-a adoptat nici o hotărâre.
Vizele ar fi fost eliberate pentru persoane care nu au locuit niciodată în comună sau în imobilele respective. Mai mult, nici măcar proprietarii nu ar fi știut că la adresele lor au fost eliberate astfel de documente.
Această știre readuce în discuție influența „operațiunii Flotantul” asupra rezultatelor alegerilor locale, mai ales în mediul rural, unde numărul de votanți este mic. Ca atare, câteva zeci de voturi în plus pot înclina balanța atât în ceea ce privește numele primarului, cât și componența consiliului local.
Și asta se întâmplă pentru că nu există legislație sau proceduri care să limiteze numărul flotanților, iar poliția este singura instituție care poate verifica dacă noii locatari sunt fictivi sau nu, și asta numai la cererea unor persoane fizice sau juridice.
Așa s-a ajuns la situații dincolo de orice imaginație, ca în București, în două apartamente de cîteva zeci de metri pătrați să locuiască 15.000 de cetățeni moldoveni, iar în unele comune numărul flotanților să depășească numărul de alegători înscriși pe listele electorale.
Autoritatea Electorală Permanentă susține că procedura vizelor de flotanți cu care primarii încearcă să adune voturi e legală, dar imorală.
Așa că e normal ca alegătorii de bună credință să se întrebe: De ce dracu’ să mai merg la vot?
Șt. B.
P.S. Primarul de la Cojasca și complicii săi din primărie au fost reținuți. Este pentru prima oară când se întâmplă. S-a creat astfel un precedent. Să vedem ce va urma.