Cursurile de formare „TOT DigitalStars”
Săptămâna aceasta, în municipiul Roșiorii de Vede, la Școala Gimnazială „Dan Berindei” s-au deschis cursurile de formare „TOT DigitalStars” a competențelor digitale de bază.
La aceste cursuri participă 18 bibliotecari din consorțiul creat la nivelul județului în cadrul proiectului PNRR „Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale”.
Proiectul urmărește modernizarea infrastructurii bibliotecilor și pregătire
a lor pentru a deveni centre active de educație digitală pentru toate categoriile sociale, cu accent pe persoanele din comunități vulnerabile, din mediul rural sau din zone cu acces redus la servicii digitale.
Obiective specifice ale proiectului sunt: renovarea și echiparea cu calculatoare a Bibliotecii Municipale „Gala Galaction” și transformarea ei în hub de dezvoltare a competențelor digitale;
schimbarea și modernizarea unor echipamente informatice din 11 biblioteci publice din județ; dezvoltarea competențelor digitale de bază așa cum sunt definite la nivel european a unui număr de 2.500 de cetățeni din comunități defavorizate din Teleorman; crearea unor spații funcționale pentru ateliere, cursuri și activități de alfabetizare digitală.
Consorțiul creat la nivelul județului Teleorman reunește Biblioteca Județeană „Marin Preda”, Biblioteca Municipiului Roșiorii de Vede, Biblioteca Orășenească Zimnicea, Biblioteca Orășenească Videle și bibliotecile comunale Măldăeni, Peretu, Plosca, Buzescu, Drăgănești de Vede, Scrioaștea și Lița.
Rolul liderului de proiect este să asigure coordonarea tehnică, administrativă și financiară a tuturor activităților, astfel încât fiecare bibliotecă implicată să beneficieze de resursele și expertiza necesară conform ghidului de implementare.
Cornelia RĂDULESCU