Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Trei cadre didactice din cadrul Centrului Județean de Excelență au participat la cursul de formare „Art for Inclusion”, desfășurat în Porto, Portugalia, în cadrul proiectului de acreditare Erasmus+, cu număr de referință 2025-1-RO01-KA121-SCH-000318508.

În prima zi, profesorii au participat la activități de prezentare și la primele ateliere practice.

În cea de-a doua zi de curs, participanții au descoperit și exersat o serie de jocuri și activități menite să consolideze relația profesor–elev și să contribuie la crearea unei stări de bine în clasă. Prin exerciții interactive, au explorat modalități prin care pot construi încredere, empatie și cooperare în rândul elevilor.

De asemenea, ziua a fost dedicată aprofundării importanței comunicării eficiente în mediul educațional. Participanții au învățat cum ascultarea activă, mesajele clare și feedbackul constructiv pot îmbunătăți climatul clasei și pot sprijini dezvoltarea elevilor.

În ultima zi a cursului au fost înmânate diplomele de participare, marcând finalizarea programului de formare și certificarea competențelor dobândite.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!