Cultură de cannabis, descoperită în casa unui teleormănean
În urma a două percheziții efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Teleorman, au fost ridicate 20 de plante de cannabis, resturi vegetale și o instalație de cultivare indoor a plantelor.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Teleorman, au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza județului Teleorman, la două imobile ce aparțin unui bărbat, în vârstă 44 de ani, din București.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite, într-o cameră special amenajată din casă, o cultură indoor de cannabis cu 20 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare, resturi vegetale și inflorescențe, fertilizanți și instalații necesare întreținerii culturii.
Cel în cauză este bănuit că, în perioada noiembrie 2017 – februarie 2018, ar fi înființat și îngrijit respectiva cultură indoor de cannabis.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Teleorman.
C.D.