Cu depozitul de furaje în flăcări, după lăsarea serii
Sfârşit de week-end, de coşmar pentru o familie din comuna Bogdana, care s-a trezit cu depozitul de furaje cuprins de flăcări în toiul nopţii.
Cazul a fost semnalat duminică 9 februarie în jurul orelor 21.04, pe numărul unic de urgenţă 112, de către un cetăţean care a solicitat intervenţia rapidă a pompierilor militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Piatra pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria lui Vasile C., din comuna Bogdana.
Sosiţi la faţa locului cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, militarii au constatat că incendiul se manifesta violent la un depozit de furaje, ce conţinea peste 3 t de paie, existând riscul propagării focului la bunurile din apropiere, depozitul aflându-se la o distanţă de numai 2 m faţă de locuinţa vecinului.
Incendiul a fost localizat şi lichidat în jurul orei 01.22, fiind salvate bunuri materiale de peste 50.000 de lei. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 1.000 de lei. Deoarece cauza probabilă a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere de către o persoană necunoscută, cazul a fost preluat de către poliţie pentru cercetări. La acest eveniment nu s-au înregistrat victime.
Atenţie la coşul de fum!
Se pare că din cauza coşului de fum necurăţat de funingine a izbucnit şi incendiul din ziua de 07 februarie 2014, de la locuinţa lui Alexandru P., din comuna Liţa. Pentru stingerea acestuia au intervenit rapid pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Turnu Măgurele, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Flăcările, ce se manifestau la o grindă din lemn aflată în apropierea coşului de fum, au fost stinse de pompierii turneni în mai puţin de 30 de minute, fiind salvate astfel bunuri de peste 10.000 de lei, reprezentând întreaga casă de locuit. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 200 de lei. La această intervenţie nu au fost înregistrate victime.
În urma incendiului, două dintre camerele de locuit au fost afectate
Pompierii civili din cadrul Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al localităţii Conţeşti au intervenit în ziua de 04 februarie 2014, în jurul orelor 17.10, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Ion G., din localitate. La sosirea acestora la faţa locului, focul se manifesta în două camere de locuit, cu posibilitatea propagării la întregul imobil. Pompierii civili au reuşit să localizeze şi să lichideze incendiul cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, valoarea bunurilor salvate fiind apreciate la suma de 10.000 de lei. Au ars ori au fost distruse de foc bunurile materiale din cele două camere, respectiv tâmplăria de la uşi şi geamuri, mai multe articole de îmbrăcăminte, un şifonier, un covor, o masă şi un televizor. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieşit faptul că evenimentul s-a produs din cauza amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de mijloacele de încălzit. Nu s-au înregistrat victime.
Din neatenţie, ar fi putut să-l coste scump
În ziua de 07 februarie 2014, în jurul orelor 08.36, pe numărul unic de urgenţă 112, o persoană a solicitat intervenţia pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Gheorghe E., din municipiul Roşiorii de Vede.
Sosiţi imediat la faţa locului, pompierii militari roşioreni au constatat că incendiul se manifesta violent într-un dormitor, la un pat, aproximativ 24 mp de parchet din lemn, la mai multe articole de îmbrăcăminte şi materiale plastice, flăcările ameninţând să se propage la întreaga casă de locuit. Incendiul a fost localizat şi lichidat în mai puţin de o oră, cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, fără ca acesta să se propage şi la bunurile din apropiere. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 700 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 5.000 de lei. Din primele verificări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieşit faptul că evenimentul s-a produs din vina proprietarului, care a depozitat în apropierea unei sobe metalice, fără acumulare de căldură, mai multe materiale textile, acestea aprinzându-se.
M.M