Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Crucea Roșie Română a marcat 150 de ani de misiune umanitară

La 4 iulie 2026, Crucea Roșie Română a aniversat 150 de ani de la recunoașterea sa oficială de către Comitetul Internațional al Crucii Roșii, moment care a marcat începutul unei istorii dedicate solidarității, sprijinului umanitar și protejării persoanelor vulnerabile.

Înființată în anul 1876, Crucea Roșie Română este o organizație umanitară de interes public, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial, aflată în prezent sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Prima sa misiune umanitară a avut loc la numai câteva săptămâni de la înființare, când voluntarii au acordat asistență medicală răniților de pe frontul sârbo-turc, fără a face diferență între taberele implicate în conflict. De-a lungul celor 150 de ani, organizația a fost alături de oameni în timpul războaielor, al dezastrelor naturale, al crizelor umanitare și al altor situații de urgență, oferind sprijin celor aflați în nevoie.

După 1989, Crucea Roșie Română și-a reluat pe deplin misiunea umanitară, dezvoltând programe dedicate intervenției în caz de dezastre, educației pentru sănătate, donării de sânge, acordării primului ajutor și sprijinirii persoanelor vulnerabile din întreaga țară.

Astăzi, cu o rețea extinsă de filiale și mii de voluntari, Crucea Roșie Română continuă să promoveze valorile fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie: umanitatea, imparțialitatea, neutralitatea, independența, voluntariatul, unitatea și universalitatea.

După un secol și jumătate de activitate, Crucea Roșie Română rămâne un simbol al solidarității, al speranței și al sprijinului oferit celor aflați în nevoie, continuând să inspire generații prin misiunea sa umanitară.

Adriana VENE

Despre autor

Lasă un răspuns

Click to listen highlighted text!