Cronică rimată

Gânduri – ecou de Anul Nou

Suntem bolnavi și nimeni nu mai găsește leacul,

Când nu se mai măsoară cu orologii veacul.

Azi, timpul se măsoară cu molime și boale,

Cu zilele de groază pierdute prin spitale,

Cu cele petrecute cu greu, în carantină,

Sau cele lungi, când nu e căldură și lumină.

Din când în când, se-aude, din cerul abisal

Un plâns profund armonic, aproape sideral,

Sunt ore de-altă dată ce-ncearcă să renască,

Ca și copiii noștri, cândva, să le cunoască

Acum câteva zile s-a detașat din roi

Și-a dat în crucea nopții năvală peste noi,

Secunda capitală, care se schimbă-n an,

Și lunecă pe streșini, ca pe un tobogan.

Ne-am bucurat o clipă și am sperat că-i Noul

Ce lasă-n urmă Vechiul, cu boala și cu răul,

Și-am ezitat de-aceea să ridicăm paharul

Cât nu știm cum va cade, până la urmă zarul;

Ediția acesta a vieții noastre-i dură,

Dar cine o să-i facă și când o corectură?

Aceste găști corupte de ariviști și fameni

Ce nu știu că Puterea e cel mai dur examen,

Pe care și numiții, și-aleșii îl picară

Nenorocind, odată cu oamenii, o țară

Precum spunea Poetul, “de glorii și de dor”,

Ce astăzi, dialectic, nu are viitor?

Prezentul nu ni-i mare și de la Cluj la Huși

Rugina înflorește pe tot mai multe uși,

Că mulți din noi, de silă, azi patria și-o schimbă,

Și pruncii lor, sărmanii, se-nțarcă-n altă limbă,

Iar cei rămași acasă așteaptă toți ca unul

Ca, la un an odată, să vină iar Crăciunul

Și să se-mbrățișeze bunicii și nepoții

Și-n jurul mesei sfinte să stea din nou cu toții.

Dar dup-o săptămână se smulg din rădăcini

Și pleacă să plătească chirie la străini.

E.P.

Despre autor