Criza energetică, o bombă cu ceas

Devine tot mai clar că actuala criză energetică cu care se confruntă România devine, pe zi ce trece, un atentat la siguranța națională, pentru că majoritatea cetățenilor nu-și mai pot achita facturile nici dacă pun la bătaie toate veniturile. Și în acest caz se încalcă grav prevederile constituționale privind dreptul la un trai decent și dreptul la sănătate și, cel mai grav, chiar dreptul la viață. Situația este atât de gravă încât ar fi necesară convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Dar președintele acestui organism și al țării e mai preocupat de încălzirea globală decât de încălzirea caselor și apartamentelor din propria țară. Ca să nu mai vorbim despre efectele devastatoare ale scăpării din frîu a prețurilor asupra economiei naționale, de la întreprinderile mici și mijlocii și fermele agricole, până la marii coloși industriali.

Toate legile economice spun că orice creștere bruscă, cu mai mult de 5% a cheltuielilor cu energia, produce un șoc care poate destructura o companie. Chiar atât de analfabeți în economie să fie conducătorii noștri? Cu asemenea prețuri la energie ne distrugem industria, ne distrugem agricultura. Ne pierdem locurile de muncă, iar fără salarii oamenii vor fi nevoiți să ia drumul străinătății și ne vom pierde cea mai importantă resursă a oricărei țări, forța de muncă.

Cum s-a ajuns într-o astfel de situație gravă, din care vom ieși greu și cu mari sacrificii?

Cauzele pot fi împărțite în două categorii. Obiective, valabile atât în UE, cât și în România, dar și subiective, specifice doar României. Numai că aceste cauze obiective n-au afectat atât de mult România, aceasta asigurându-și 95% din consumul de gaze naturale din producție proprie, iar producția de energie electrică ar fi fost acoperitoare dacă guvernanții noștri nu și-ar fi tăiat singuri craca de sub picioare, așa că ne vom ocupa în continuare de cauzele subiective.

În primul rând, guvernanții, în ignoranța lor, n-au ținut cont că în România nu există piață a gezelor, așa că liberalizarea ne-a prins cu izmenele-n vine. Și nici nu s-au grăbit să creeze un cadru legal de funcționare al pieței de gaze. Profitând de acest vid legislativ, Romgaz și OMV Petrom s-au repezit spre Hub-ul de la Viena și s-au aliniat rapid la prețurile bursei, care crescuseră deja cu 300%.

Tot la factori subiectivi se încrie și închiderea definitivă a capacităților de producție de electricitate pe bază de cărbune de la Mintia (care asigură 10% din energia electrică a României), de la Rovinari, Turceni și altele, fără să pună în funcție alte capacități care să compenseze pierderea.

Culmea habarnismului guvernamental a reprezentat-o faptul că nimeni nu s-a sesizat că sistemul de transport al energiei electrice din România nu face față importului de energie electrică necesară în completare. Și asta pentru că marile companii care funcționează în țara noastră n-au respectat contractele de privatizare privind investițiile, în schimb fac instrucție cu reprezentanții statului, deși contractele încălcate ar putea fi rziliate și mâine. Dar cine s-o facă? Cine are atâta sânge în instalație încât să se ia de Engie sau Enel, companii de stat (franceză, respectiv italiană)?

Putea fi evitată ajungerea într-o situație atât de gravă încât pune în pericol siguranța națională? Bineînțeles că se poate răspunde afirmativ la această întrebare, dar cu o condiție; în fruntea țării să se fi aflat bărbați de stat, nu niște pițiponci care-și julesc genunchii pe la Bruxelles. De asemenea conducători se bucură “oile negre” ale UE, Polonia și Ungaria, care s-au abătut de la linie, dar și-au salvat popoarele de sărăcie și umilință. Polonia nu va renunța la producția de energie electrică pe cărbune, chiar dacă riscă o amendă de 500.000 de euro pe zi, asta însemnând circa 200 de milioane de euro pe an. Mult mai puțin decât costurile materiale, politice și sociale pe care le-ar crea renunțarea la centralele pe cărbune.

Viktor Orban n-a avut nicio ezitare să încheie cu Rusia un contract de livrare de gaze pe 15 ani, la prețuri rezonabile. Așa că n-ar trebui să ne mirăm dacă vom ajunge să importăm gaze din Ungaria, chiar dacă nu produce niciun metru cub, dar și-a creat deja un hub de depozitare cu o capacitate de 7,5 miliarde de metri cubi. Ceea ce face din Ungaria un exportator de energie, iar pentru noi criza energetică rămâne în continuare o bombă cu ceas.

Carmen ROBESCU