Copiii României, cei mai vulnerabili din UE

Copiii României continua să fie cei mai vulnerabili la nivelul Uniunii Europene, sunt datele îngrijorătoare care reflectă situația copilului din țara noastră, potrivit organizației Salvați Copiii România.

41,5% dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, reiese din studiul făcut de organizația Salvați Copiii România, conform unui comunicat primit pe adresa redacției. În ceea ce privește diferențele generate de mediul de locuire, datele anului 2022 arată mari decalaje între mediul urban și rural. Indicatorul risc de sărăcie sau excluziune socială atinge nivelul de 18,9% în marile orașe, 30,8% în orașele mici și ajunge până la 47,9% în mediul rural .

„Datele statistice ilustrează în mod clar efectul sărăciei și inflației asupra traiului zilnic, mai ales în cazul familiilor cu copii. Analizând din perspectiva imposibilității de a-și permite, măcar o dată la două zile, o masă cu pește, carne sau proteină vegetală echivalentă , observăm că tendința este una îngrijorătoare la nivelul întregii populații (procentul crescând de la 19,2 în 2021 la 22,1 în 2022), familiile cu copii fiind cele care au suportat în principal acest impact (cu o creștere de la 17,7% în 2021 la 22,9% în 2022 a proporției celor confruntate cu această imposibilitate), în timp ce situația familiilor fără copii s-a îmbunătățit ușor (de la 21,2% în 2021 la 20,9% în 2022). Cu toate acestea, situația a ajuns să fie de-a dreptul dramatică în rândul familiilor cu trei sau mai mulți copii, peste o treime dintre acestea (37,7%) dintre acestea neputându-și permite o hrană adecvată în 2022, față de 17,5% în 2019 și 23,6% în 2021.”, se arată în comunicatul organizației Salvați Copiii.

Peste un sfert dintre familiile cu trei sau mai mulți copiii nu își permit să mențină locuința adecvat încălzită, mai reiese din datele analizate.

De asemenea, din studiul reiese că față de 2022, familiile cu copii au fost mai afectate de criza energetică în comparație cu familiile fără copii.

„Analizând evoluția acestui indicator , în funcție de structura familiei, observăm că familiile cu copii au fost semnificativ mai afectate de criza energetică (cu o creștere de la 9,7% în 2021 la 17,2% în 2022), în comparație cu familiile fără copii (10,6% în 2021 și 12,6% în 2022), iar familiile cu 3 sau mai mulți copii înregistrează o dublare a valorii acestui indicator de vulnerabilitate energetică (de la 13,3% în 2021 la 27,4% în 2022).”, se mai arată în comunicat.

Dana PĂUNE

Despre autor