Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Controale pentru un mediu de lucru sigur și legal

În urma acțiunilor desfășurate timp de două săptămâni, inspectorii de muncă au identificat sute de situații în care legislația muncii nu a fost respectată, iar angajatorii au fost sancționați cu amenzi ce depășesc 14 milioane de lei.

Inspectorii de muncă au fost prezenți pe teren în întreaga țară, verificând modul în care angajatorii respectă prevederile legale privind relațiile de muncă, precum și normele de securitate și sănătate în muncă.

În perioada 6–10 iulie 2026, au fost efectuate 1.675 de controale, dintre care 979 în domeniul relațiilor de muncă și 696 privind securitatea și sănătatea în muncă. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 7.714.400 de lei.

 În această perioadă, inspectorii au identificat 283 de persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, iar pentru aceste abateri, precum și pentru nerespectarea timpului de muncă și de odihnă, au fost aplicate sancțiuni de aproape 7 milioane de lei.

Totodată, controalele privind securitatea și sănătatea în muncă au scos la iveală deficiențe legate de lipsa autorizațiilor ISCIR, neefectuarea controalelor medicale obligatorii și instruirea necorespunzătoare a angajaților. Pentru prevenirea unor accidente grave, patru echipamente de lucru periculoase au fost oprite de urgență.

În cea de-a doua perioadă de control, 13–17 iulie 2026, inspectorii de muncă au continuat acțiunile la nivel național, efectuând 1.716 controale. Rezultatul verificărilor a fost aplicarea a 1.138 de sancțiuni, dintre care 360 de amenzi și 778 de avertismente, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 6.887.500 de lei.

Și în această etapă, munca nedeclarată a reprezentat una dintre principalele probleme constatate. 239 de persoane au fost depistate lucrând fără forme legale, iar alte nereguli au vizat nerespectarea timpului de odihnă, neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior și încălcarea obligațiilor privind securitatea la locul de muncă.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost descoperite riscuri privind lucrul la înălțime, utilizarea unor echipamente fără autorizările necesare și existența unor zone periculoase nesemnalizate corespunzător. Ca măsură imediată de prevenire a accidentelor, opt echipamente de muncă periculoase au fost oprite din funcțiune.

Reprezentanții Inspecției Muncii atrag atenția că munca nedeclarată și ignorarea normelor de protecție afectează atât angajații, cât și climatul economic general.

Prin acțiunile desfășurate, Inspecția Muncii urmărește reducerea fenomenului muncii fără forme legale, creșterea gradului de respectare a legislației și asigurarea unui mediu de lucru sigur pentru angajați.

Controalele vor continua și în perioada următoare, inspectorii de muncă urmând să verifice în permanență modul în care angajatorii respectă obligațiile prevăzute de lege.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!