Controale masive în trafic: Amenzi de peste 36.000 de lei pentru șoferii de camioane și autobuze
Zeci de amenzi aplicate transportatorilor, în urma unei acțiuni de amploare pe șoselele din Teleorman. În perioada 5 – 11 mai, polițiștii rutieri din județul Teleorman au desfășurat o acțiune amplă de control în trafic, în cadrul operațiunii naționale „TRUCK & BUS”, desfășurată simultan în mai multe județe din țară.
Verificările s-au concentrat asupra respectării normelor legale de către șoferii și firmele care efectuează transport public de persoane și mărfuri, fie că este vorba de curse regulate sau transport comercial.
Acțiunea a avut loc pe toate drumurile publice din județ, iar oamenii legii au verificat peste 200 de vehicule. Printre aspectele urmărite s-au numărat respectarea timpilor de conducere și de odihnă, legalitatea transportului efectuat, existența documentelor necesare, dar și starea tehnică a vehiculelor și starea fizică și psihică a conducătorilor auto.
În urma controalelor, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, iar valoarea totală a amenzilor depășește 36.000 de lei.
„Este o acțiune cu caracter preventiv, dar și coercitiv acolo unde este cazul. Ne dorim să creștem siguranța rutieră, mai ales pe segmentul transportului public, unde riscurile pot fi mai mari din cauza volumului de pasageri sau a încărcăturii transportate,” au transmis reprezentanții Poliției Rutiere din cadrul IPJ Teleorman.
Polițiștii transmit un mesaj clar către toți participanții la trafic, în special către transportatori: respectarea regulilor nu este opțională, ci vitală pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor celor care circulă pe drumurile publice.
Acțiuni similare vor continua și în perioada următoare, spun autoritățile, pentru a asigura un climat rutier cât mai sigur pe șoselele din județ.
Mircea OLTEANU