Contribuabilul, buzunărit de stat cu două mâini
România e o țară capitalistă doar cu numele pentru că dacă o iei la bani mărunți vei constata că statul e mai implicat și mai lacom decât pe vremea atât de hulită a comunismului.
O legislație stufoasă și nepredictibilă, care necesită o birocrație pe măsură face ca statul să fie mereu în criză de bani. Și de unde să-i ia dacă nu de la contribuabilii mai mici sau mai mari, cocoșați de taxe și impozite, care în loc să scadă ca număr și valoare pe măsura evoluției societății spre o economie de piață liberă, se înmulțesc ca ciupercile după ploaie și cresc ca din apă.
Printre invențiile aducătoare de bani la buget se numără și Ordinul 113 al președintelui ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară pentru Securitatea Alimentelor) prin care agenții economici erau obligați să plătească controalele de stat, începând de la remunerația persoanelor care efectuează controlul și terminând cu costurile perfecționării profesionale și ale analizelor de laborator.
La vremea respectivă, actul normativ a creat stupoare în rândul agenților economici, în primul rând pentru că ordinul a apărut în Monitorul Oficial, fără o dezbatere publică, așa cum se întâmplă cu cele mai multe din legile din România, a căror aplicare face cu mult mai mult rău decât dacă n-ar fi fost promovate.
Probabil că nimeni din inițiatorii actului normativ nu s-a gândit la un aspect care într-un stat normal ar face din ordinul șefului ANSVSA un act nul de drept. Este un lucru bine știut că orice instituție de stat trăiește din banii contribuabililor, iar dacă unii din acești contribuabili sunt obligați să plătească servicii care intră în atribuțiile instituției respective asta înseamnă o dublă impunere.
Pe care agenții economici sunt obligați s-o accepte pentru că dacă nu vor achita tarifele stabilite prin ordin, unitățile de procesare, depozitare, transport și valorificare a produselor și subproduselor de origine nonanimală vor fi închise.
Nici invocarea normelor europene nu stă în picioare pentru că în Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului 882/2004 nu se impune nimic, ci doar se vorbește despre posibilitatea ca acțiunile de control efectuate de stat să fie plătite începând cu 1 ianuarie 2007.
(32) „Pentru organizarea controalelor ar trebui să existe resurse financiare, în consecință autoritățile componente ar trebui să poată percepe onorarii sau taxe care să acopere costurile pe care le presupun controalele oficiale.”
Dacă așa stau lucrurile de ce s-au grăbit cei de la ANSVSA să mai pună un bir în cârca agenților economici, dacă rațiunea lor de a fi este asigurarea securității alimentare a populației, una dintre atribuțiile fundamentate ale statului. Dacă agenții economici n-ar mai plăti birul s-ar desființa ANSVSA? E la mintea cocoșului că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că autoritatea are un buget anual extras din taxele și impozitele pe care le plătesc toți contribuabilii, de la persoane fizice la cele juridice.
Și dacă tot invocă cei de la ANSVSA normele europene, la facilitățile pe care le au agenții economici din industria alimentară în occident s-au gândit? Sau la salariile lucrătorilor din domeniu?
Poate că din banii virați către ANSVSA unii din patroni ar fi cumpărat utilaje sau ar fi dat niște prime, stimulând eficiența și creativitatea. Așa se văd obligați să arunce costurile suplimentare în prețul produselor pentru a nu-și risca afacerea și locurile de muncă.
Din păcate, statul român, anchilozat și tributar încă unor obiceiuri autocrate nu se gândește la contribuabili decât atunci când trebuie să mai ia o piele de pe ei, deși un stat democratic, cum ne pretindem a fi, ar trebui să acționeze pentru a le face viața mai bună și cetățenilor, și agenților economici.Dar nu se întâmplă așa, singurele modificări făcute de-a lungul anilor la Ordinul 113/2008 fiind prelungirea cu încă un an a termenului de aplicare, cum s-a întâmplat în 17 decembrie, anul trecut, când termenul a fost prelungit până la 31 decembrie 2016.
C.R.