Elevii din municipiul alexandria sărbătoresc Centenarul Amrii Uniri așa cum se cuvine. Pentru ei, municipalitatea organizează un concurs între unitățile de învățământ intitulat ”Uniți suntem România”.
Concursul are drept scop promovarea identității naționale și aniversării Centenarului României 1918-2018, renasterea patriotismului, promovarea valorilor nationale, culturale si spirituale si se adreseaza tuturor elevilor din unitatile de invatamant din Municipiul Alexandria.
Durata de desfășurare a concursului este februarie 2018 – decembrie 2018.
Potrivit regulamentului, concursul se desfășoară pentru grupuri reprezentative pentru unitatea de învățământ și categoria de vârstă formate din maxim 33 de elevi pe categorie de vârstă și unitate de învățământ și maxim 5 coordonatori: clasele I-IV (inclusiv pregătitoare); clasele V-VIII; licee.
Selecția echipei reprezentative pe unitatea de învățământ revine în sarcina conducerii unității de învățământ. Pe durata desfășurării concursului nu este permisă schimbarea componenței echipei, decât în situații temeinic justificate.
Din echipa reprezentativă formată din maxim 33 de elevi, coordonatorii vor decide cine sunt elevii care vor participa în funcție de cerințele specifice ale fiecărei etape, la unul sau mai multe concursuri, ținând cont de aptitudinile acestora.
Concursul se desfășoară sub formă de 6 etape punctate individual și o etapă finală – premierea.
Jurizarea se va face de către persoane cu pregătire de specialitate în domeniul în care se organizează concursul. Punctajul se acordă individual pe fiecare lucrare în parte, se va cumula pe echipă și se va publica după fiecare etapă în parte.
ETAPA I – februarie 2018: Concurs de eseuri. TEMA – Romanii atunci si acum. Teluri, scopuri, idealuri.
ETAPA II – martie 2018: Pictura. TEMA – Rosu, Galben si Albastru de Romania.
ETAPA III – aprilie 2018: Traditii. TEMA – Cantecele si jocurile ce ne insotesc peste veacuri.
ETAPA IV – mai 2018: Teatru. TEMA – Piesele de teatru ce vor fi puse în scenă de fiecare echipă vor avea legatura cu evenimentelor prilejuite de Unirea Principatelor Romane de la 1918.
ETAPA V – iunie 2018: Cultura Generala.
ETAPA VI – octombrie 2018: Recitare poezie.
ETAPA VII – noiembrie 2018: Spectacol. Expozitii. Premierea.
Premiile sunt frumoase și consistente. 100 de elevi merg la Alba Iulia în decembrie (99 câștigători + Primarul CLTA).
Se va acorda marele premiu pentru fiecare categorie de vârstă constând într-o excursie în perioada 29.11.2018 – 02.12.2018 la Alba Iulia, participarea la evenimentele organizate cu prilejul Centenarului României și accesul la diferite obiective culturale și turistice din zonă.
C.D.