Concurs de pictură şi grafică pentru ”artiştii” alexăndreni

Copiii cu veleităţi artistice au şansa de a-şi arăta talentul în cadrul unui concurs organizat de conducerea Primăriei Alexandria. Sub titlul ”Zâmbetele primăverii”, concursul se adresează copiilor pasionaţi de pictură şi grafică.
Conducerea Primăriei Alexandria caută ”zâmbetele primăverii”. Copiii şi tinerii pasionaţi de artă care au vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani, se pot înscrie, de ieri, la concursul de pictură şi grafică ”Zâmbetele primăverii”.
”Primăria Municipiului Alexandria şi Consiliul Local al Municipiului Alexandria organizează concursul de pictură şi grafică ”Zâmbetele primăverii”. Concursul se adresează copiilor şi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani şi este organizat pe două secţiuni: pictură şi grafică.
Fiecare secţiune va fi împărţită pe trei categorii de vârstă: 7 – 10 ani, 11 – 14 ani şi 15 – 18 ani”, se arată într-o informare a Primăriei Alexandria.
Cei care vor să participe la acest concurs pot depune lucrările până pe data de 28 februarie la sediul Primăriei Alexandria. Jurizarea va avea loc pe data de 3 şi 4 februarie.
Lucrările câştigătoare vor fi expuse şi premiate în cadrul unei expoziţii ce va fi vernisată pe data de 5 februarie de la ora 11.00.
Premiile constau în produse necesare exercitării pasiunii pentru artă. Trebuie precizat faptul că nu există restricţii de încadrare în temă sau de reprezentare a temei.

C. DUMITRACHE

Despre autor