Competiția DigiEduHack
DigiEduHack este competiția organizată de Comisia Europeană în perioada 9-10 noiembrie 2021, care are ca obiectiv dentificarea unor soluții inovatoare la provocările din domeniul educației în era digitală.
Evenimentul principal al competiției va fi găzduit de Președinția Slovenă a Consiliului UE și de Centrul Internațional de cercetare în domeniul inteligenței artificiale (IRCAI).
Principalele teme ale ediției din acest an sunt: acces și disponibilitate; regândirea bazelor educației; spații de învățare și pedagogii; experiența de învățare; competențe individuale; capacitatea organizațională; tehnologii emergente pentru educație; exploatarea datelor.
Înscrierea organizațiilor-gazdă (școli, instituții de învățământ superior și de cercetare, start-up-uri, companii sau organizații non-guvernamentale) este deschisă până în prima săptămână a lunii octombrie 2021, iar înregistrarea participanților (elevi, studenți, profesori, antreprenori sau inovatori) va fi extinsă până în noiembrie 2021.
Informații detaliate sunt disponibile pe site-ul și pe pagina de facebook a competiției.
Cornelia RĂDULESCU