Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat”: Proiectul Endless Present-Limited Future

Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat”: Proiectul Endless Present-Limited Future

Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria va participa în perioada septembrie 2021-octombrie 2022 la activitățile creative desfășurate în cadrul proiectului Endless Present-Limited Future, organizat de Asociația „Volum Art” din București și finanțat din granturile SEE 2014-2021 prin Programul RO-CULTURA.

Alexandria este unul dintre orașele implicate în acest proiect alături de Mizil, Oltenița, Slobozia, Turnu Măgurele și Urziceni.

Astfel, în incinta complexului Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat”, în perioada 19 martie-10 aprilie 2022 se vor desfășura șase ateliere de bandă desenată și scriere creativă, cu tema „Combaterea poluării cu plastic”, sub îndrumarea unor traineri cu experiență.

În cadrul atelierelor, cei 12 elevi participanți, coordonați de prof. Florentina Toma vor dobândi competențe artistice și se vor familiariza cu noțiunile „sustenabilitate” și „dezvoltare durabilă”.

La finalul atelierelor se va organiza în Alexandria, în luna mai 2022, o expoziție cu lucrările elevilor, iar autorii celor mai bune două lucrări vor participa la o tabără urbană, în București.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!