Colegiul Național „Al. I. Cuza” Alexandria, 106 ani de la înființare
24 Ianuarie nu este doar ziua Colegiului Național „Al.I.Cuza” din munic
ipiul Alexandria, ci și un moment de mare importanță pentru istoria României: Unirea Principatelor Române, un act istoric care a pus bazele formării României.
În acest cadru simbolic, elevii și cadrele didactice ale Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” au trăit o zi plină de emoție, educație și spirit comunitar, inspirată de personalitatea luminoasă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, artizan al modernizării țării noastre.
Ziua a debutat cu ateliere interdisciplinare, la care au participat atât elevii colegiului, cât și elevi de clasa a VIII-a de la Școlile Gimnaziale „Mihai Viteazul”, „Ștefan cel Mare”, „Alexandru Colfescu” și „Mihai Eminescu”.
Curtea colegiului a prins apoi viață în pași de Hora Unirii, într-un moment emoționant care ne-a reamintit cât de puternici suntem, atunci când suntem uniți.
A urmat, în amfiteatrul liceului, un program artistic deosebit, plin de sensibilitate, talent și energie.
Au fost prezenți: președintele Consiliului Județean, Adrian‑Ionuț Gâdea, subprefectul Veronica Valentina Mitran Piticu, viceprimarul municipiului Alexandria, Ionela Cornelia Ene, Inspectorul Școlar General, Sorin Gabriel Ilie, inspectorul școlar Angela Lăpădatu.
Oficialitățile care au luat cuvântul au adus un plus de emoție momentului prin recunoașterea activității desfășurate la CNAIC.
Un loc aparte l-au avut cadrele didactice și personalul auxiliar pensionar, prezenți la acest moment aniversar.
Un moment de mândrie l-a constituit felicitarea elevilor olimpici și a cadrelor didactice care i-au îndrumat.
Performanțele de la etapele naționale ale olimpiadelor, alături de rata ridicată de promovare la examenul de bacalaureat, confirmă faptul că liceul nostru își onorează cu demnitate cei 106 ani de tradiție în învățământul din Alexandria.
Profesorii implicați în organizarea spectacolului care a marcat acest eveniment sunt: Valeria Gherghe, Alexandra Mocanu,
Violeta Stan și Jeni Moise.
Au evoluat pe scenă elevii Karla Mihaela Bugean și Călin Voicu- prezentatori, Alexandru Eric Andrei- „Odă în metru antic”,
Loraine de Hillerin- „Mai rămâi și nu pleca”, „Român voi fi mereu”,
sceneta „O oră de istorie care prinde viață”, fiind interpretată de elevi de la clasele XA si XI B, dansul tradițional portughez, „Ora Viro”, elevi de la clasa a IX-a A, Gheorghe Petru Alexis & Capră Sara- „Glossa”, Delia Aliu- „Iartă”, Daria Groseanu & Darius Popescu- Paso Doble, Andrei Flămânzeanu & Alexis Căplescu- „Doi mari oameni”, Ansamblul „Ciuleandra” și Alexandra Botorogeanu, în sceneta „Doi mari oameni”, Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza au fost interpretați de doi micuți elevi din învățământul primar.
Au fost prezenți și reprezentanți ai părinților, mereu implicați în viața școlii.
La mulți ani, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”!
Cornelia RĂDULESCU