CODE Kids Teleorman- Roboțeii Interactivi
Clubul CODE Kids Teleorman a desfășurat în atmosfera magică a sărbătorilor
de iarnă o activitate specială la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman.
Astfel, copiii au fost provocați să realizeze un „Nebrad”- un brăduț alternativ, confecționat din materiale reciclate.
Micuții membri CODE Kids au dat dovadă de imaginație și îndemânare, folosind nuiele, sfoară, hârtie creponată și figurine din lemn, pentru a crea un brăduț creativ, amuzant și prietenos cu mediul, reprezentativ pentru clubul CODE Kids.
Activitatea a avut o semnificație specială, marcând ultima întâlnire din anul 2025 a clubului CODE Kids Teleorman- nivel începători.
După un an plin de descoperiri, primele linii de cod și multe provocări depășite, copiii se pregătesc ca în anul 2026 să pășească cu încredere în anul doi de activitate, la nivel avansat.
Evenimentul s-a încheiat într-o notă festivă, cu colindul CODE Kids, o adaptare originală care a adus zâmbete și aplauze:
„Am plecat să programăm
Cod, cod să-codăm!
În cluburi să-adunăm
Cod, cod să-codăm…”
Cornelia RĂDULESCU