Clipa
Îmi amintesc când te chemam, iar ecoul vocii tale răspundea înapoi cu o căldură pe care nu o mai găsesc nicăieri. Acum, umbra mea tremură de durerea uitării, rănită de absența ta, iubito. În serile reci, când luna mă privește mă simt ca un vânt rătăcit într-o pădure adormită. Îmi simt umbra, odată puternică și dârză, devenind tot mai fragilă, parcă sfâșiată de tăcerea ce a rămas în urma ta.
Mi-e dor de clipele când ochii tăi îmi luminau calea și de momentele când zâmbetul tău îmi dădea puterea să înfrunt obstacolele vieții. Acum, amintirile se estompează treptat, ca o melodie veche pe care abia o mai pot auzi. Inima mea își pierde ritmul, iar pașii îmi sunt greoi, apăsați de povara uitării. Mă gândesc adesea la șoaptele noastre tandre sub clar de lună.
Acum, sunt doar un om care își poartă umbra rănită de uitare, căutând zadarnic o consolare în trecutul pe care nu îl mai pot aduce înapoi. Fiecare colț al casei este un tablou din care cineva a șters cu brutalitate culorile vii, lăsând doar contururile palide ale unei fericiri pierdute.
Mihail TĂNASE
Despre autor
