CJCPCT Teleorman: Premiile revistei „Caligraf”
Revista „Caligraf” din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman acordă, la sfârșit de an, premii literare, devenite deja tradiționale.
Anul acesta, juriul a fost format din Ștefan Mitroi (președintele juriului), Florea Burtan și Stan V. Cristea (membri în colectivul redacțional al revistei).
Premiile literare au fost acordate următorilor colaboratori ai revistei „Caligraf”: Florin George Tănase- premiul pentru poezie; Nicolae Iliescu- premiul pentru proză; Marin Iancu- premiul pentru critică literară; Nicolae Scurtu- premiul pentru istorie literară.
Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc, în condițiile impuse de pandemie, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman.
Cornelia RĂDULESCU