Cine s-a fript cu Petrom suflă şi-n… Roşia Montană
În urma valului de „privatizări strategice” din anii ’90, fostul premier Radu Vasile a făcut o constatare rămasă celebră: „În România nu mai e nimic de furat”. Poate că omul a vrut să spună că nu mai e nimic de privatizat, dar l-a luat gura pe dinainte şi a spus adevărul.
Pentru că cele mai multe dintre privatizări s-au făcut cu aşa zişii „investitori strategici”, căutaţi cu lumânarea prin lumea capitalului internaţional, dispuşi să intre în combinaţii în care comisioanele care mergeau spre mai marii momentului erau mai mari decât sumele plătite pentru preluarea companiilor de stat. Care, în marea lor majoritate, au fost închise pentru a nu mai face concurenţă unităţilor de acelaşi gen din alte ţări, cele mai multe fiind vândute ca fier vechi.
Consecinţele economice au fost grave, dar consecinţele sociale au fost devastatoare, pentru că în urmă au rămas milioane de şomeri, iar numărul pensionarilor a crescut exponenţial prin introducerea „pensiei anticipate”. Aşa s-a ajuns ca sistemul de pensii din România să nu mai poată fi susţinut din CAS-urile plătite de cei aflaţi în activitate, fiind nevoie de alocaţii bugetare pentru a fi echilibrat.
Realitatea ultimilor ani arată că Radu Vasile s-a înşelat în 1999 când a spus că nu mai e nimic de furat (privatizat) în România. Numai în ultimul an au fost scoase la mezat Oltchim Râmnic Vâlcea, CFR Marfă, şi s-a readus în dezbatere proiectul Roşia Montană, una dintre cele mai controversate privatizări ale epocii postdecembriste, alături de cea a Petrom. Şi nu numai la fel de controversată, dar şi la fel de păguboasă.
Proiectul Roşia Montana presupune exploatarea celei mai mari mine de aur din Europa, mină aflată în Munţii Apuseni (în vestul României), din care ar urma să se extragă 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, statul urmând să primească, conform contractului iniţial, 2% din valoarea producţiei, estimată la 220 de milioane de euro anual, ceea ce ar însemna 4,4 milioane de dolari.
Având în vedere că la Roşia Montană se găsesc şi alte metale rare, la mare căutare pe piaţa tehnologiilor de vârf, exploatarea va asigura profituri fantastice unor oligarhi ai fondurilor speculative în detrimentul statului român.
Radu Berceanu, părintele spiritual al proiectului
Actul de constituire al proiectului a fost semnat în urmă cu 12 ani, după ce a fost fezandat de Radu Berceanu şi câţiva apropiaţi ai PD, fiind utilizat şi în campaniile electorale, mai ales în judeţul Alba, care a devenit un fief al partidului.
Lupta pentru acreditarea de la Roşia Montană a început în 1999, atunci când compania de stat Minvest a achiziţionat licenţa de concesiune iniţială, care un an mai târziu a fost transferată către Roşia Montană Gold Corporation, fondată în 1997 de către omul de afaceri româno-australian Frank Timiş, care avea legături strânse cu Partidul Democrat, în special cu fostul senator Teodor Hăucă, al cărui fiu deţine Global Mineral Resources, o companie asociată cu Regal Petroleum, companie deţinută de Timiş
După ce PD ajunge la guvernare, în 2004, Adriean Videanu primeşte undă verde pentru a sugera că Roşia Montană ar putea fi inclusă în noul program de guvernare.
Mai ales că între timp lui Frank Timiş i se alăturaseră câţiva miliardari în dolari, care în afara speculaţiilor pe bursă se ocupau de exploatarea diamantelor
Şi a metalelor preţioase.
Unul dintre ei este Beny Steinmetz, un miliardar israelian care deţine Steinmetz Diamond Group, o companie care controlează concesii semnificative de diamante, iar ceilalţi doi sunt John Paulson şi Thomas Kaplan.
Clasa politică, aproape în totalitate, a susţinut Roşia Montană Mineral Resources, câteva ieşiri la rampă ale unor oficiali români au crescur semnificativ valoarea acţiunilor firmei pe piaţa bursieră.
Aprobările date de ministrul Culturii, Kelemen Hunor, pentru descărcarea de sarcinile arheologice a unor perimetre aproape că au dublat valoarea acţiunilor, iar intervenţiile publice ale preşedintelui Băsescu în favoarea exploatării aurului de la Roşia Montană au determinat cu 83% a valorii acţiunilor Gabriel Resources la Bursa de mărfuri de la Toronto, după realegerea sa în fruntea statului.
Principalul argument al susţinătorilor proiectului este acela că se vor crea locuri de muncă, oamenii se vor îmbogăţi şi se vor califica în diverse meserii. Ceea ce este numai parţial adevărat, mai ales că exploatarea se va încheia după 16 ani.
Ce spun adversarii deschiderii exploatării
O consecinţă sigură a demarării proiectului sunt daunele aduse mediului şi distrugerea unor situri istorice şi arheologice romane şi pre-romane. Metodele aplicate în procesul de pregătire a proiectului minier Roşia Montană încalcă standarde internaţionale deja inadecvate, cum ar fi directiva privind evaluarea impactului asupra mediului.
Strămutarea a aproape 2000 de oameni într-o zonă inadecvată habitatului uman (cu terenuri sterpe şi fără surse de apă) încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului iar folosirea cianurilor încalcă Convenţia de la Berlin.
Dacă tehnica de exploatare folosită pentru extragerea aurului va implica folosirea cianurilor, aceasta va însemna un pericol atât pentru mediu, cât şi pentru sănătatea oamenilor, pe termen mediu şi lung.
De-a lungul timpului s-au semnalat o serie de accidente devastatoare chiar, la minele care foloseau cianuri (Colorado, 1993), Guyana (1995) sau Kîrgîzstan (1998). Şi nu trebuie omis accidentul petrecut în anul 2000 la Baia Mare, când ruperea digului lacului de acumulare a apelor tehnologice a făcut ca în natură să deverseze 100.000 de metri cubi de deşeuri lichide, conţinând 50 până la 100 de tone de cianură, precum şi cupru şi alte metale grele.
Nimeni n-a păţit nimic. Foştii proprietari au plecat din România fără să plătească amenzi sau despăgubiri, România a avut un diferend cu Ungaria, pe tema poluării Tisei, iar oamenii suferă şi acum de pe urma dezastrului.
Acest eveniment a rămas viu în memoria românilor iar protestele declanşate recent la Bucureşti nu sunt decât un semnal că s-a ajuns prea departe cu nepăsarea faţă de oameni şi faţă de mediu, în numele profitului.
C.O.
Despre autor
