Centrul Europe Direct Teleorman: Strategia UE privind mijloacele terapeutice vizând Covid-19

Comisia Europeană a completat strategia UE privind vaccinurile, încununată de succes, cu o strategie privind mijloacele terapeutice vizând COVID-19 pentru a sprijini dezvoltarea și asigurarea disponibilității mijloacelor terapeutice atât de necesare împotriva COVID-19, inclusiv pentru tratamentul „COVID cu evoluție lungă”.

Strategia anunțată cuprinde întregul ciclu de viață al medicamentelor de la cercetare, dezvoltare și fabricare, până la achiziționare și punere la dispoziție pe scară largă.

Ea face parte din uniunea europeană a sănătății, o uniune puternică în care toate țările UE se pregătesc și răspund împreună la crize sanitare și care asigură disponibilitatea unor produse medicale accesibile și inovatoare, incluzând mijloace terapeutice necesare pentru tratarea COVID-19.

Strategia include acțiuni și obiective clare, inclusiv autorizarea a trei noi mijloace terapeutice pentru tratarea COVID-19 până în octombrie 2021 și, posibil, a încă două până la sfârșitul anului.

În cercetare, dezvoltare și inovare este vorba de: investirea a 90 de milioane EUR în studii populaționale și în studii clinice intervenționale pentru a stabili legături între factorii de risc și efectele asupra sănătății, în vederea unei mai bune fundamentări a politicii de sănătate publică și a gestionării situațiilor clinice, inclusiv în cazul pacienților COVID cu evoluție lungă; instituirea unui „promotor al inovării în domeniul mijloacelor terapeutice” până în iulie 2021, pentru a sprijini cele mai promițătoare mijloace terapeutice, din etapa cercetărilor preclinice, până la autorizarea introducerii pe piață. El se va baza pe inițiativele și investițiile actuale în dezvoltarea mijloacelor terapeutice, acționând în strânsă cooperare cu acțiunea pregătitoare de inventariere a mijloacelor terapeutice, derulată de Autoritatea UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA). Prin urmare, el va asigura coordonarea tuturor proiectelor de cercetare vizând mijloacele terapeutice împotriva COVID-1

9, stimulând inovarea și amplificând dezvoltarea mijloacelor terapeutice.

În ceea ce privește accesul la studii clinice intervenționale și aprobarea rapidă a acestora, strategia prevede: investirea a 5 milioane EUR în cadrul programului EU4Health pentru a genera date mai bune și de înaltă calitate referitoare la siguranță, prin intermediul unor studii clinice intervenționale, ceea ce va contribui la obținerea unor rezultate solide într-un timp rezonabil; punerea la dispoziția țărilor UE a unui sprijin financiar în valoare de 2 milioane EUR în cadrul programului de lucru EU4Health 2021 pentru efectuarea unor evaluări rapide și coordonate în scopul facilitării aprobării studiilor clinice intervenționale; explorarea modalităților de sprijinire a dezvoltatorilor de mijloace terapeutice în vederea consolidării capacității de a produce materiale de calitate superioară pentru studii clinice intervenționale.

Comisia va întocmi un portofoliu de 10 mijloace terapeutice potențiale împotriva COVID-19 și, până în iunie 2021, le va identifica pe cele cinci cele mai promițătoare. Ea va organiza evenimente de coordonare a actorilor industriali care au ca obiect de activitate mijloacele terapeutice, pentru a asigura o capacitate de producție suficientă și o fabricare rapidă. Înainte de sfârșitul anului vor intra în vigoare noi autorizații, revizuiri continue ale datelor pe măsură ce acestea apar și contracte de achiziții în comun.

Promotorul inovării în domeniul mijloacelor terapeutice, evenimentele de coordonare și acțiunea pregătitoare pentru a sprijini flexibilitatea fabricării și a accesului la mijloace terapeutice împotriva COVID-19 în cadrul proiectului EU Fab vor fi integrate în HERA, cu privire la care se preconizează o propunere mai târziu în cursul acestui an. Proiectul-pilot privind accesul la datele medicale va fi integrat în propunerea privind Spațiul european al datelor medicale, preconizată pentru sfârșitul acestui an.

Cornelia RĂDULESCU