Centrul de informare Europe Direct Teleorman

Centrul de informare Europe Direct Teleorman, găzduit de Biblioteca Municipală „Gala Galaction”, structură a Direcţiei pentru Cultură, Educaţie, Creaţie şi Sport Roşiorii de Vede, îşi deschide porţile începând cu luna mai a acestui an pentru teleormănenii interesaţi de aspecte legate de Uniunea Europeană, grație unui proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Consiliul Local al Municipiului Roşiorii de Vede.

Sediul Centrului Europe Direct Teleorman este în municipiul Roşiorii de Vede, str. Dunării, nr. 54-56, cod: 145100, telefon 0247464552, e-mail europedirect.teleorman@gmail.com.

Europe Direct Teleorman este membru al reţelei Europe Direct din România, care face parte dintr-o reţea de centre la nivel european.

În România, reţeaua Europe Direct are 24 de centre, răspândite geografic în toate zonele ţării, reţeaua fiind coordonată de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România, iar structurile-gazdă ale centrelor fiind selectate periodic în urma unei cereri de propuneri. Ultimul apel s-a desfăşurat în anul 2020, noile centre fiind selectate pentru o perioadă de cinci ani, 2021-2025. Toate aceste centre aduc Europa mai aproape de cetăţeni şi îi ajută să se implice în dezbateri privind viitorul Uniunii Europene.

Europe Direct Teleorman îşi propune să întreţină un dialog constant cu categorii variate de grupuri-ţintă, pentru a încuraja participarea acestora la proiectul european, furnizându-le informaţii, consiliere şi asistenţă în domenii în care Uniunea Europeană îşi desfăşoară activităţile, strategiile și priorităţile.

Constituindu-se ca un serviciu local destinat comunităţii judeţului Teleorman, Centrul Europe Direct Teleorman oferă următoarele servicii: acces la informaţii, consultanţă, asistenţă şi răspunsuri la întrebări privind legislaţia, politicile, drepturile cetăţenilor UE, programele şi posibilităţile de finanţare ale Uniunii Europene; oportunitatea cetăţenilor de a comunica instituţiilor U.E. reacţiile lor sub forma unor întrebări, opinii şi sugestii; permite Comisiei Europene să îmbunătăţească transmiterea de informaţii exacte şi adaptate necesităţilor locale.

Centrul este pregătit să răspundă solicitărilor venite din partea cetăţenilor prin: calculatoare cu acces gratuit la Internet, instalate la sediu, cu ajutorul cărora utilizatorii pot consulta paginile de Internet dedicate Uniunii Europene, precum şi alte surse de informare pe tematici europene; publicaţii gratuite primite prin Reţeaua Europe Direct, care vor fi distribuite direct cetăţenilor teleormăneni; accesarea site-ului: www.edteleorman.ro, în curs de realizare; relaţii cu privire la publicaţiile şi datele cu tematică europeană existente în cadrul Bibliotecii Municipale „Gala Galaction” Roşiorii de Vede, care pot fi puse la dispoziţia cititorilor; crearea unei echipe puternice de voluntari implicaţi în activitatea de diseminare a informaţiilor europene.

Un alt obiectiv al Centrului Europe Direct Teleorman este colaborarea cu instituţii şi organizaţii, pentru a participa la acţiuni, dezbateri, seminarii, conferinţe destinate aducerii informaţiei europene mai aproape de cetăţeni. Colaborarea centrului cu mass-media reprezintă o componentă esenţială a acestui obiectiv.

La serviciile puse la dispoziţie de Centrul Europe Direct Teleorman pot apela toate categoriile de cetăţeni, indiferent de vârstă, studii sau ocupaţie, răspunsurile la întrebări sau solicitări urmând să fie acordate pe loc sau după o documentare mai amplă, în funcţie de complexitatea subiectului, ţinând cont şi de modul în care se face solicitarea (direct la sediul Centrului sau prin telefon, e-mail, scrisoare).

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor