Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Cei mai noi polițiști ai IPJ Teleorman și-au încheiat stagiul de pregătire practică

Cei 29 de agenți de poliție care s-au încadrat în luna iunie la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman au finalizat stagiul de pregătire practică desfășurat în perioada 6 – 28 iulie, etapă esențială pentru integrarea în activitatea operativă și dezvoltarea competențelor necesare în teren.

Absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, tinerii polițiști au participat la un program intensiv de instruire organizat sub coordonarea Serviciului Pregătire Profesională din cadrul IPJ Teleorman.

Pe parcursul stagiului, aceștia și-au perfecționat cunoștințele și deprinderile în domenii esențiale pentru activitatea de zi cu zi: tragerea cu armamentul din dotare, tactica și intervenția polițienească, tehnici de autoapărare și conducerea autovehiculelor de serviciu.

Pregătirea a inclus exerciții practice și scenarii diverse, elaborate de ofițerii instructori, menite să simuleze situații reale cu care polițiștii se pot confrunta în misiunile operative. Prin aceste activități, noii agenți au avut ocazia să își dezvolte capacitatea de reacție, să își consolideze spiritul de echipă și să își perfecționeze modul de intervenție în condiții de siguranță și eficiență.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman subliniază că pregătirea continuă reprezintă o prioritate, fiind un element esențial pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate și pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor. Investiția în formarea profesională a noilor polițiști contribuie la dezvoltarea unei structuri operative bine pregătite, capabile să răspundă prompt și eficient solicitărilor comunității.

 

Mircea OLTEANU

Despre autor

Click to listen highlighted text!