Cât de periculos este virusul West Nile pentru vârstnici și bolnavii cronici
Virusul West Nile continuă să se extindă în Europa, iar România se numără printre țările în care transmiterea este urmărită cu atenție. Pentru persoanele în vârstă și pentru cei care suferă de anumite boli cronice, riscul unei forme severe este mai mare. Specialiștii atrag atenția că supravegherea epidemiologică trebuie dublată de măsuri eficiente de combatere a țânțarilor și de protecție individuală. Datele raportate pentru 2026 arată că infecţii cu virusul West Nile au fost înregistrate în 12 ţări europene: Albania , Austria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Kosovo, Ţările de Jos, Macedonia de Nord, România, Serbia si Spania. În țara noastră au fost identificate 14 zone în care au fost înregistrate cazuri dobândite local, România ocupând astfel locul al treilea dintre cele 12 țări europene afectate, după Italia și Grecia. Cele mai recente date ale Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) arată că, în perioada 3 iunie – 20 august 2026, în România au fost raportate 34 de cazuri de infecție cu virusul West Nile. Dintre acestea: 26 de cazuri au fost confirmate; 8 cazuri sunt considerate probabile; 2 persoane au murit, ambele fiind vârstnice și având comorbidități. Cele mai multe cazuri au fost raportate în București, urmat de județele Călărași și Giurgiu.
Sezonul de transmitere a virusului West Nile este în plină desfășurare în Europa. Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), perioada iulie-septembrie este cea în care apar cele mai multe infecții, deoarece țânțarii sunt activi, iar condițiile de mediu favorizează circulația virusului. ECDC menține România printre țările europene în care infecțiile cu West Nile reprezintă o problemă importantă de sănătate publică.
Virusul este transmis în principal prin înțepătura țânțarilor infectați. Păsările reprezintă rezervorul natural al virusului, iar țânțarii îl pot transmite ulterior oamenilor și altor mamifere.
Unul dintre motivele pentru care virusul poate circula fără să fie imediat observat este faptul că aproximativ 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome. În jur de 20% pot dezvolta febră West Nile, cu manifestări precum febră, dureri de cap, stare generală alterată, dureri musculare, vărsături, erupții cutanate și oboseală. În mai puțin de 1% dintre infecții, însă, virusul poate afecta sistemul nervos și poate provoca o formă neuroinvazivă a bolii: meningită, encefalită sau alte manifestări neurologice.
Vârsta înaintată este unul dintre principalii factori de risc pentru dezvoltarea unei forme severe de West Nile. ECDC menționează, de asemenea, printre factorii asociați cu formele neuroinvazive hipertensiunea arterială, diabetul, bolile renale, anumite afecțiuni ale sângelui și alte probleme medicale.
Pentru un organism în vârstă sau deja afectat de alte boli, o infecție care la o persoană sănătoasă poate trece neobservată poate avea consecințe mult mai grave.
Semnele care trebuie să atragă atenția sunt în special cele neurologice: confuzie, somnolență accentuată, tulburări de mers, slăbiciune musculară, tremor, rigiditate sau pierderea stării de conștiență. Apariția unor astfel de simptome necesită evaluare medicală urgentă.
În prezent, nu există un tratament antiviral specific pentru infecția cu virusul West Nile. Pentru formele severe, îngrijirea este în principal de susținere și poate necesita spitalizare. ECDC estimează că mortalitatea în rândul persoanelor care dezvoltă boală neuroinvazivă poate ajunge până la 17%.
Protejarea împotriva țânțarilor presupune folosirea repelentelor, purtarea hainelor care acoperă cât mai mult din suprafața corpului, utilizarea plaselor pentru țânțari și menținerea ferestrelor protejate cu plase. Dormitul în încăperi cu aer condiționat sau cu ferestrele protejate poate reduce, de asemenea, expunerea. Problema nu poate fi rezolvată doar la nivel individual. ECDC subliniază necesitatea consolidării supravegherii, a controlului țânțarilor și a implicării comunităților.
Într-un context în care bolile transmise de țânțari își extind aria geografică în Europa, autoritățile trebuie să urmărească atât apariția cazurilor umane, cât și circulația virusului în populațiile de țânțari și animale.
Expertul ECDC Céline Gossner a atras atenția asupra necesității unor măsuri de combatere a țânțarilor adaptate situației locale, dar și asupra evaluării impactului pe care aceste intervenții îl pot avea asupra mediului. Prevenția începe și în jurul locuinței. Recipientele în care se poate acumula apă, jgheaburile, gălețile, ghivecele sau alte obiecte abandonate în exterior pot deveni locuri favorabile pentru dezvoltarea țânțarilor. Reducerea acestor surse de apă stătătoare, acolo unde este posibil, este o măsură simplă prin care comunitățile pot contribui la reducerea numărului de țânțari.
Pentru România, mesajul este cu atât mai important cu cât sezonul de transmitere nu s-a încheiat. Potrivit ECDC, perioada cu cea mai intensă activitate a țânțarilor se suprapune în general peste lunile de vară și începutul toamnei. Pentru cei mai mulți oameni, infecția este asimptomatică sau produce simptome ușoare. Dar pentru persoanele în vârstă și pentru cei cu anumite afecțiuni cronice, probabilitatea unei evoluții severe este mai mare.
De aceea, în această perioadă, protecția împotriva înțepăturilor de țânțar nu trebuie privită ca o simplă măsură de confort, ci ca o măsură de sănătate publică.
Supravegherea epidemiologică, intervențiile împotriva țânțarilor, informarea populației și implicarea autorităților locale trebuie să funcționeze împreună. În cazul West Nile, prevenția rămâne principalul instrument pe care îl avem la dispoziție.
Extinderea virusului West Nile în Europa și menținerea României printre țările afectate arată că riscul nu mai poate fi tratat ca un fenomen izolat sau sezonier fără consecințe. Pentru vârstnici și persoanele cu boli cronice, prevenția este esențială, deoarece acestea sunt mai vulnerabile la formele severe ale infecției. În lipsa unui tratament antiviral specific, combaterea țânțarilor, eliminarea surselor de apă stătătoare, protecția individuală și identificarea rapidă a simptomelor devin cele mai importante arme. În același timp, autoritățile trebuie să consolideze supravegherea și intervențiile locale, astfel încât protejarea populației să nu depindă doar de măsurile luate de fiecare persoană în parte.
Adriana VENE
Despre autor
