Căruţele, eterna poveste
Despre pericolul pe care-l reprezintă căruţele care circulă pe drumurile publice judeţene, naţionale sau chiar autostrăzi, au curs râuri de cerneală. Dar, din păcate, a curs şi mult sânge şi, din nefericire, au fost curmate multe vieţi, pentru că vehiculele cu tracţiune animale circulă în voie, ziua şi noaptea, semnalizate şi, mai ales, nesemnalizate, deşi încă din 2006 Codul Rutier interzice circulaţia lor pe drumurile publice şi obligă primăriile să construiască drumuri laterale pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală.
Nu mai demult decât sâmbătă, 21 septembrie, ziarul nostru trăgea un nou semnal de alarmă în legătură cu aceste aspecte şi, ca un făcut, în acest week-end două căruţe au fost implicate în accidente de circulaţie soldate, din păcate, cu răniţi şi două decese.
Noua propunere de modificare a Codului Rutier, în afară de creşterea ameţitoare a punctului de amendă, care va fi aplicat şi pentru căruţaşi, nu are nici o prevedere specială pentru autovehiculele cu tracţiune animală, nici în ceea ce priveşte condiţiile în care pot parcurge anumite distanţe pe drumurile publice, având locuinţele riverane şoselelor, nici cu privire la obligaţia autorităţilor locale de a securiza circulaţia pe şoseaua principală prin construirea de drumuri paralele atât în localitate, cât şi pe câmp, pe raza unităţii administrative respective.
Poate că, pentru a-i scoate din amorţire pe edilii şefi ai localităţilor, ar fi bine să existe o prevedere legală prin care primăriile şi primarii să plătească în solidar cu cei vinovaţi de producerea unui accident pe raza localităţii şi din cauza inexistenţei drumurilor paralele.
Iar poliţiştii de la posturile comunale ar trebui să nu se mai mulţumească doar cu întocmirea de procese verbale de amendă, ci să desfăşoare şi activităţi de prevenţie, pentru a-i determina pe posesorii de atelaje să semnaleze corespunzător autovehiculele şi să poarte veste reflectorizante.
Iar pentru că, cel puţin în Teleorman, nu există localitate rurală care să nu aibă uliţe paralele, ar trebui ca primarii să amenajeze cel puţin una dintre ele pentru a fi folosită de atelajele cu tracţiune animală, în acest caz nemaiexistând nici un motiv pentru aceştia de a folosi drumurile principal.
Soluţii ar fi dar lipseşte preocuparea şi dorinţa de a face. Iar dacă aici nu se schimbă lucrurile, vom mai scrie mult şi bine (sau rău) despre pericolul pe care-l reprezintă căruţele pentru circulaţie.
C.O.
Despre autor
