Caravana Smart s-a aflat miercuri, 21 septembrie 2022, în comuna Drăcșenei, sat Drăcșani, lângă Dispensarul Medical Uman Drăcșani, pentru recoltare de analize medicale.

Analizele s-au făcut atât în sistem cu plată, cât și gratuit, cu bilet de trimitere, cu codul monitor al afecțiunii cronice.

În intervalul orar 8.00-12.00 cei interesați au fost așteptați pentru recoltarea oricărui tip de analize medicale din oferta de peste 2000 teste disponibile.

Oferta s-a adresat tuturor pacienților pentru care deplasarea până în Roșiorii de Vede este dificilă, în special celor din zonă, din toate comunele și satele limitrofe: Didești, Beuca, Merișani, Dobrotești, Zâmbreasca, Săceni.

Astfel, în colaborare cu medicii de familie, Caravana Medicală Smart le-a oferit pacienților oportunitatea de a avea acces la analize medicale de înaltă precizie și acuratețe, aproape de casă.

Caravana Smart este un proiect ambițios, un serviciu profesionist în parteneriat cu medicii de familie care doresc să aducă investigațiile de specialitate direct la pacient.

Acesta este un proiect prin care se speră să fie investigați cât mai mulți români din mediul rural, atât în scop de prevenție, cât mai ales pentru diagnostic, tratament și monitorizarea afectiunilor cronice existente.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor