Captiv unei gene

În fiecare zâmbet al tău, în fiecare cuvânt blând, găseam motive să zâmbesc și să cred că, indiferent cât de grea este calea, există întotdeauna un motiv să merg înainte.

Și chiar dacă destinul nu ne-a permis să fim împreună așa cum visam îmbrățișați sub bolta înstelată, știu că legătura noastră va rămâne întotdeauna un legământ.

Am dorit să fii doar tu, Îngerul meu de lumină, și deși poate a fost doar în visele mele, ai fost și vei rămâne mereu în inima mea, ghidându-mă și inspirându-mă în cuvânt…

„Sunt captivul unei gene înecată în tăcere” – spuneam într-o poezie pe care ți-am dedicate-o… un prizonier al propriilor mele gânduri și emoții.

Sunt înconjurat de amintiri și vise, de momente trecute și dorințe viitoare, toate împletindu-se într-o culoare complicată. Acest mic univers de tăcere, îmi oferă ocazia de a reflecta și de a mă regăsi, de a redescoperi drumul meu. Învăț să apreciez subtilitățile tăcerii, să înțeleg că uneori, cele mai puternice emoții nu au nevoie de cuvinte pentru a fi exprimate. Liniștea devine o mângâiere blândă, o alinare pentru sufletul obosit de agitația și tumultul cotidian. În această liniște, regăsesc pacea și claritatea, un sentiment de conexiune profundă cu mine însumi.

„Sunt captivul unei gene înecată în tăcere”, dar în această captivitate găsesc libertatea de a explora adâncurile ființei mele, de a descoperi frumusețea dincolo de cuvinte.

Mihail TĂNASE