Când ignoranța devine politică: despre „pomana” președintelui Nicușor Dan și demnitatea ignorată a persoanelor cu handicap
Declarația președintelui Nicușor Dan, care a sugerat că indemnizația acordată persoanelor cu dizabilități ar fi o „pomană socială”, nu este doar o gafă politică. Este o insultă adusă
demnității umane, un afront la adresa legislației naționale și europene privind protecția socială, și o dovadă de dispreț față de cei mai vulnerabili membri ai societății.
Ce spune legea, nu politicianul:
Conform Legii nr. 292/2011 privind asistența socială din România: Asistența socială este un drept universal, nu un privilegiu. Statul are obligația legală de a sprijini persoanele aflate în dificultate, inclusiv cele cu dizabilități. Principiile fundamentale includ respectarea demnității umane, nediscriminarea, solidaritatea socială și egalitatea de șanse.
La nivel european, articolul 34 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene garantează: Dreptul la securitate socială și asistență socială pentru toți cetățenii UE. Protecție împotriva excluziunii sociale și sărăciei. Acces la servicii care asigură o viață demnă, nu o existență umilită.
Realitatea ignorată: viața cu dizabilitate nu e un moft.
Declarația președintelui Nicușor Dan vine într-un context în care:
-Plățile către persoanele cu dizabilități au fost întârziate sau reduse, sub pretextul dificultăților bugetare.
-Familiile afectate au transmis mesaje emoționante, explicând că acești bani nu sunt „pomană”, ci sprijin vital pentru terapie, tratament și supraviețuire.
Într-o țară civilizată, statul oferă terapie gratuită, sprijin psihologic și integrare socială. În România, se oferă scuze și dispreț.
Când cinismul devine politică publică.
A numi „pomană” o indemnizație legală este:
-O trivializare a suferinței și a luptei zilnice a persoanelor cu dizabilități.
-O deturnare a sensului politicii sociale, care nu este caritate, ci reparație morală și legală.
-O demonstrație de incompetență administrativă, când banii pentru campanii politice sunt disponibili, dar nu și pentru cei care nu pot munci din motive medicale.
Ce ar trebui să urmeze:
-Retragerea publică a afirmației și scuze oficiale adresate persoanelor cu dizabilități.
-Respectarea integrală a legislației privind protecția socială, fără întârzieri sau justificări financiare.
-Consultare reală cu organizațiile de persoane cu dizabilități, pentru politici publice incluzive.
-Alinierea la standardele europene, unde protecția socială este un pilon al democrației, nu o favoare.
Indemnizația pentru persoanele cu handicap nu este o „pomană”. Este un drept legal, un act de justiție socială și o măsură de echitate într-o societate care pretinde că respectă demnitatea umană. Când un președinte confundă solidaritatea cu caritatea, e timpul ca cetățenii să-i reamintească ce înseamnă să guvernezi cu responsabilitate.
Mihail TĂNASE
Despre autor
