CÂND ECONOMIA „SALVEAZĂ” STATUL, DAR CONDAMNĂ OMUL

Trăim într-o societate în care cifrele dictează destine, în care bugetele se ajustează pe hârtie fără a lua în calcul realitatea celor ce trăiesc de pe urma unor sume mult prea mici pentru a fi numite „supraviețuire.” Potrivit legii 448/2006, un adult cu handicap locomotor grav beneficiază de 728 de lei lunar. O sumă care trebuie să fie de ajuns pentru tot—mâncare, medicamente, utilități, haine. O sumă care nu ține cont de scumpirile continue, de lipsa unor mecanisme reale de protecție socială, de faptul că „compensatele” există doar în teorie, nu și în practică.

Acum, în timp ce Guvernul și președintele iau măsuri „salvatoare”, tot ei decid că „100 de lei trebuie tăiați din această indemnizație,” într-o încercare de a echilibra deficitul bugetar. Dar întrebarea fundamentală rămâne: pe cine salvăm? Economia sau oamenii?

Ciclul sacrificiului: cine trage la jug?

Din toate categoriile sociale, de ce cei mai vulnerabili trebuie să fie primii care suportă impactul deciziilor economice? România a fost construită pe principiul „muncă cinstită pentru un viitor mai bun,” dar realitatea de astăzi ne demonstrează că nu toți au parte de acest viitor. În timp ce pensii speciale continuă să existe și privilegii se mențin pentru cei aflați la vârful ierarhiei, persoanele cu dizabilități și pensionarii ajung să fie primii sacrificați într-un sistem care se declară „echitabil.”

728 de lei: un calcul imposibil

Să facem un exercițiu simplu. Cu această sumă, o persoană trebuie să mănânce zilnic, să își plătească chiria sau întreținerea, să acopere facturile de energie, să cumpere medicamente. Nu există spațiu pentru urgențe, pentru nevoi medicale suplimentare sau pentru un trai decent. O societate care permite ca oamenii să trăiască în această precaritate este o societate care a pierdut din vedere propria umanitate.

Apel la realitate

Dacă într-adevăr vrem să salvăm economia, trebuie să începem de unde sunt cele mai mari risipiri. Pensii speciale, privilegii politice, sume uriașe direcționate către proiecte netransparente—acestea sunt locurile unde ajustările trebuie făcute mai întâi. Dreptatea nu înseamnă doar calcule reci pe hârtie. Înseamnă să recunoaștem că toți trăim sub același cer și că nu putem fi indiferenți față de cei care nu își pot apăra singuri drepturile. Dacă suntem români, atunci să tragem împreună la același plug.

Mihail TĂNASE