Când adversarul greșeșete, ai grijă să nu-l întrerupi

Impasul în care se află azi România ar putea deveni unul istoric, dacă PNL va continua să pună sub semnul întrebării un regim politic, în care urmașii Brătienilor au fost până mai ieri vioara întâi. Succesiunea de eșecuri le guvernării, războiul fratricid generat de lupta pentru putere în partid, neglijarea guvernării în cele patru luni de campanie internă, au dus partidul în pragul sciziunii și au condus PNL într-o fundătură din care nu va mai putea ieși fără sacrificii majore, care-l vor fragiliza electoral până la neantizare și intrarea în istorie alături de PNȚCD.

Disprețul îngăduitor cu care “echipa câștigătoare”, în frunte cu premierul demis Cîțu, privesc încercările disperate ale lui Cioloș de a resuscita coaliția de dreapta, relevă faptul că discordia este atotstăpânitoare între copiii de suflet ai lui Klaus Iohannis. Care după ce l-a desemnat pe șeful USR candidat la funcția de premier a ieșit din scenă, așa cum ne-a obișnuit.

Confuzia ideologică și neputința dreptei de a asigura o guvernare coerentă și eficientă, care să scoată țara din marasmul economico-social în care se află, însoțită de o criză sanitară fără precedent, care fac un calvar din viața românilor, au readus PSD în poziția de cel mai important partid din România, care azi arbitrează jocul politic și poate decide cine, când și cum poate construi o majoritate care să guverneze. Cel mai bine s-a văzut asta la moțiunea de cenzură, când Cabinetul Cîțu a fost demis la un scor record de alianța conjuncturală PSD, USR, AUR. Normal, ar fi fost momentul ca social-democrații să preia frâiele puterii, dar, dat fiind contextul economico-social, au fugit ca dracu de tămâie de răspundere, preferând să rămână în afara terenului de joc și să fie partidul care poate schimba aritmetica parlamentară și înclina balanța puterii.

Cu cinismul caracteristic politicienilor români, care n-au mamă, n-au tată și nici popor atunci când e vorba de putere și de bani, social-democrații nu profită de impasul în care se află adversarul ca să preia puterea. Fac tot ce pot ca să-i prelungească agonia, știind că dezastrul deplin care se prefigurează contribuie esențial la viitorul lor triumf electoral, așa cum s-a întâmplat în 2016, după eșecul Cabinetului Cioloș.

Este clar că PSD acționează pe principiul “Când adversarul greșeșete, ai grijă să nu-l întrerupi”. Așa că Ciolacu și ai săi nu au altceva de făcut decât să aștepte răbdători ultimul act al acestei piese absurde cu autor colectiv.

În timpul acesta, interimar sau cu puteri depline, Cabinetul Cîțu va continua sarabanda gafelor economice și politice sub privirea îngăduitoare a președintelui Iohannis, pentru care dincolo de Cîțu nu se mai află nimic. Autismul prezidențial, asociat cu incapacitatea de a construi, fac din locatarul de la Cotroceni un președinte jucător. Dar nu de poker politic, ci de șeptic.

Într-un moment de maximă sinceritate, Klaus Iohannis a recunoscut că statul roman e un stat eșuat, dar n-a explicat cum a ajuns la această concluzie, deși îi era ușor s-o facă, dar asta ar fi însemnat să recunoască “valoroasa sa contribuție” la edificarea acestui kitch politico-economic. Așa că eșecul statului roman este și eșecul politicianului Kalus Iohannis, cel care în cei 7 ani de mandate n-a făcut altceva decât să semene discordia între politicieni, între politicieni și cetățeni, și chiar între cetățeni. Ceea ce a făcut ca în spațiul public să domine agresivitatea și intoleranța, în condițiile în care șeful statului (eșuat) rostea scrâșnit Pee See Dee și vorbea despre “guvernul său”, “partidul său” sau “electoratul său”, încrezător și senin. Iar acum culege ce a semănat. Capitalul de încredere în președinte, în “guvernul său” și în “premierul său” e pe cale de dispariție, ceea ce face să dispară și legitimitatea prezenței lor în funcțiile publice pe care le dețin.

De aici rezultă și insistența cu care PSD cere alegeri anticipate, mai ales că după moțiunea de cenzură, partidele fostei coaliții de dreapta reușesc, prin comportamentul lor, să compromită jocul politic democratic, instituția negocierii și asumarea răspunderii.

În aceste condiții, șansele ca PNL și USR să reclădească încrederea reciprocă sunt aproape inexistente, așa cum, în consecință, sunt foarte mici șansele să se reconstruiască o coaliție care să guverneze într-o perioadă atât de grea, când divorțul între statul eșuat și cetățeni este tot mai evident, așa cum tot mai evidente sunt temeliile pe care el s-a clădit: lăcomia, incompetența, inegalitatea și indiferența. Și, mai ales, lipsa de încredere și de solidaritate, care au stat, din vremuri biblice, la temeliile oricărei societăți.

Carmen ROBESCU