Campanie de prevenire a obezităţii, cu ocazia Zilei Europene Împotriva Obezităţii

Pentru a trage un semnal de alarmă asupra riscului de obezitate în rândul tinerilor, Direcţia de Sănătate Publică Teleorman desfăşoară în perioada 18–28 mai 2013, o campanie de informare şi educare dedicată Zilei Europene Împotriva Obezităţii (ZEIO), campanie derulată sub sloganul „Împreună pentru creşterea unor generaţii fără greutate”.
Astfel, în cadrul cabinetelor medicilor de familie, la sediul DSP Teleorman şi Policlinica Alexandria, în intervalul sus amintit vor fi împărţite pliante cu informaţii despre măsuri de prevenire a apariţiei obezităţii, în special în rândul tinerei generaţii, tot mai afectată în ultimii ani.
Peste 1500 de teleormăneni suferă de această afecţiune, conform datelor înregistrate în cabinetele de specialitate din judeţ.
Ziua Europeană Împotriva Obezităţii este marcată la nivel european, în fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii mai. Această zi reuneşte comunităţile medicale şi politice cu publicul, în evenimente ce au loc în întreaga Europă.
Supragreutatea şi obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global. Potrivit datelor publicate de EUROSTAT, în noiembrie 2011, în statele UE, între 8-25% dintre adulţi au fost afectaţi de obezitate.
În ceea ce priveşte obezitatea în rândul tinerilor, conform Comisiei Europene, aproximativ 3 milioane de şcolari din Europa sunt obezi şi în jur de 85000 devin obezi în fiecare an. Obezitatea poate fi prevenită, iar lupta împotriva ei, de la cea mai fragedă vârstă, are cele mai mari şanse de reuşită.
Pentru anul 2013, tema aleasă pentru celebrarea Zilei Europene Împotriva Obezităţii ZEIO se referă la necesitatea intervenţiei conjugate a tuturor celor implicaţi în creşterea copiilor, pentru adoptarea unor măsuri de prevenire a apariţiei obezităţii în rândul tinerelor generaţii. Scopul campaniei este sensibilizarea populaţiei în privinţa efectelor negative ale obezităţii asupra organismului tânăr, având ca element central colaborarea tuturor actorilor implicaţi.
Campania „Împreună pentru creşterea unor generaţii fără greutate” are ca obiective: conştientizarea importanţei prevenirii obezităţii încă de la vârsta copilăriei, cu accent pe rolul familiei; informare privind situaţia actuală şi de perspectivă a prevalenţei obezităţii în rândul copiilor şi adulţilor şi conştientizarea tuturor actorilor implicaţi privind colaborarea în problematica obezităţii la copil.

M. MEILĂ

Despre autor