Campania Naţională „Vaccinare şi testare pentru învăţare!”

În cadrul Campaniei Naţionale „Vaccinare şi testare pentru învăţare!”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a organizat vineri, 16 aprilie 2021, o conferinţă tematică la care a participat Maria Ştefania Manea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Alexandria, începând cu ora 9:30.
Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!” are ca scop informarea elevilor, a cadrelor didactice și a părinților cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19, prin vaccinarea voluntară a personalului didactic și testarea elevilor (conform Ordinului comun de ministru nr. 3.235/93/2021, cu modificările și completările ulterioare), respectiv a angajaților din sistemul de învățământ.
Campania urmărește și reîntoarcerea la școală a tuturor elevilor și susținerea examenelor naționale, în condiții de siguranță.
La conferința tematică au participat fizic reprezentanţi ai instituțiilor partenere: D.S.P. Teleorman, Instituţia Prefectului Judeţul Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria, Consiliul Judeţean Teleorman, precum și reprezentanți ai organizaţiilor sindicale din învăţământ, ai Consiliului Judeţean al Elevilor, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți şi directori ai unor unităţi de învăţământ din judeţ.
Conferinţa a fost transmisă on-line, fiind urmărită live de către toți directorii tuturor unităţilor de învăţământ din judeţul Teleorman.
Au fost analizate toate aspectele de interes pentru desfășurarea activităților în sistemul de învățământ, precum pregătirea pentru susținerea examenelor naționale și a activităților de recuperare a pierderilor generate de predarea online, impusă de situația epidemiologică, organizarea simulărilor la nivel județean, plata burselor pentru elevi în cuantumul minim stabilit conform HG 1.064/2020, transportul elevilor, planurile-cadru pentru liceu, formarea continuă a cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor digitale și a digitalizării educației, analiza necesității de extindere a perioadei de desfășurare a cursurilor în învățământul preuniversitar.
Cornelia RĂDULESCU