Călătorie în adâncurile mărilor şi oceanelor
Muzeul Judeţean din Alexandria găzduieşte începând de ieri, o interesantă expoziţie tematică ce cuprinde specii din fauna marină existente în patrimoniul Secţiei de Ştiinţele Naturii de la Muzeul Olteniei. Este vorba despre cnidari, moluşte, echinoderme, peşti.
Expoziţia intitulată „Călătorie în adâncurile mărilor şi oceanelor” a ajuns la Alexandria, în urma unei strânse colaborări între cele două instituţii, după ce a făcut un tur al câtorva oraşe din nordul Moldovei.
Vernisarea expoziţiei a avut loc ieri, în prezenţa unui public numeros format mai mult din persoane de vârsta a doua. Însă având în vedere durata evenimentului, de aproximativ cinci luni, atât cât expoziţia va fi deschisă la Alexandria, se aşteaptă ca la Muzeul Judeţean să vină cât mai mulţi elevi. Mai ales că, în acest interval de timp, se vor desfăşura şi evenimentele “Muzeul Altfel” şi “Noaptea Muzeelor”, la care se adaugă şi vacanţa de vară, interval de timp în care elevii se pot documenta vizitând exponatele.
În deschiderea expoziţiei, pe lângă şeful instituţiei Pavel Mirea, au prezenţi şi reprezentanţi ai Muzeului Olteniei, care au făcut o scurtă prezentare a celor mai semnificative exponate, prezentând totodată şi câteva aspecte care au condus la formarea acestei expoziţii într-un oraş care nu are nici o legătură cu marea, sau lumea acvatică. Este vorba despre muzeografii dr. Olivia Cioboiu şi Claudia Goga.
“Cunoaşterea vieţii apelor, a mărilor şi oceanelor, a fost şi rămâne o dorinţă permanentă a omului de a descoperi tainele naturii. Acesta este şi scopul expoziţiei noastre: de a încerca să prezinte unele aspecte vizând structurile şi funcţiile ecosistemului marin.
În organizarea expoziţiei sunt cuprinse trei părţi importante: Viaţa mărilor şi oceanelor; Marea Neagră – un ecosistem deosebit; Impactul antropic asupra ecosistemelor marine.
Fiecare parte se caracterizează prin particularităţi exprimate prin exponatele prezentate. Astfel, atunci când vom vorbi despre mări şi oceane vor fi evidenţiate: Caracteristicile fizico-geografice; Structurile şi funcţiile populaţiilor de plante şi animale-resursele vii ale mediului marin; Importanţa socio-economică a mărilor şi oceanelor”, ne-a declarat Claudia Goga.
În completare, Olivia Cioboiu a mai adăugat: “Un compartiment aparte al expoziţiei va fi rezervat Mării Negre. Aceasta reprezintă un unicat special al hidrosferei prin structurile sale geomorfologice, hidrologice şi de viaţă. Este o mare lipsită de viaţă în adâncurile sale, dar este deosebit de spectaculoasă prin organismele planctonice şi bentonice până la adâncimea de 200 m.
Fără îndoială expoziţia se constituie într-o acţiune cultural-educativă pentru toate categoriile de vizitatori, dar îndeosebi pentru tineri, cărora încercăm să le trezim interesul pentru această parte importantă a Terrei (mările, oceanele)”.
Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 20 septembrie 2014.
M.M.