Cabinete de medicină de familie din Băbăița și Videle, dotate cu aparatură medicală pentru reducerea mortalității infantile
Două cabinete de medicină de familie din Băbăița și Videle au fost dotate cu aparatură medicală pentru diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea mamei și a copilului, prin programul „Primul pas spre sănătate”, ediția a doua, implementat de Salvați Copiii și finanțat de Fundația OMV Petrom, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.
Obiectivul programului, care se desfășoară la nivel național, este reducerea ratei
mortalității infantile în România, țara cu cea mai ridicată a rată a mortalității infantile din Europa.
Prin asigurarea de consultații la nivel local, se urmărește scăderea presiunii pentru spitalele județene sau camerele de gardă din marile orașe și reducerea distanței și a costurilor pentru consultații pre și post natale.
În total, în toată țara, 11 cabinete de medicină de familie au fost dotate cu aparatură medicală.
Prin intermediul dotării acestor 11 cabinete 1.309 de mame și femei însărcinate din zonele rurale defavorizate beneficiază de acces la servicii medicale primare îmbunătățite și 2.637 de copii cu vârsta de până la 3 ani din aceste comunități au acces la servicii de sănătate timpurie.
Cabinetele au fost dotate cu echipamente medicale esențiale pentru diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea mamei și a copilului, printre care: ecografe portabile cu sonde, pulsoximetre, electrocardiografe, defibrilatoare semiautomate pentru pacienți adulți și pediatrici, holtere tensiune arterială, dopplere vasculare, dopplere fetale, analizoare colesterol, glicemie și hemoglobină, genți medicale, truse complete mică chirurgie, oftalmoscopuri, și altele.
Prin programul „Primul pas spre sănătate” implementat de Salvați Copiii și finanţat de Fundaţia OMV Petrom cu 1,5 milioane de euro, 100 de cabinete de medicină de familie au fost dotate cu echipamente medicale.
De 35 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copiilor din România.
Dana PĂUNE