“Briciul de ras”, exponatul lunii iulie
Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator, pentru luna iulie, un obiect ce face parte din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman. Este vorba despre “briciul de ras”.
Având drept datare începutul secolului XX, briciul de ras, ce face obiectul “Exponatului Lunii” şi este compus din lamă din fier cu o lungime de 14,5 cm, o lăţime de 2 cm şi o grosime de 2 mm. La capătul lamei, după prinderea prin nituire de mâner, se află un inel agăţător. Vârful lamei este franţuzesc sau oblic. Profilul vârfului acestei lame seamănă cu un sfert de cerc, dar având curba într-un unghi mai ascuţit. Ea poate fi introdusă în mâner.
Mânerul, confecţionat tot din fier, în formă semicirculară, finalizată printr-un romb ornamental, este alcătuit din două părţi între care este introdusă lama. El are o lungime de 17 cm şi o lăţime de 1,1 cm şi o grosime de 8 mm. Fiecare latură componentă a mânerului are o grosime de 2 mm.
Briciul din expoziţie a fost donat Muzeului Judeţean Teleorman de Andrei Popescu din Alexandria.
Briciul este un instrument asemănător unui cuţit, folosit pentru ras barba. Poate fi folosit atât pentru bărbieritul umed cât şi pentru cel uscat. În confecţionarea briciului de ras, existau trei tipuri de lamă: cu vârful rotunjit, cu vârful pătrat şi cu vârful franţuzesc sau oblic.
Primul brici cu lamă de oţel a fot creat pe la jumătatea secolului al XVIII-lea de Benjamin Huntsman. Primul brici modern care avea şi mâner decorat, a apărut tot în Anglia, la Sheffield (celebrul oţel de Sheffield este încă folosit). În mod ciudat, ustensila a cunoscut mai întâi succesul în Franţa şi apoi în Anglia.
În 1847, inventatorul Wiliam Henson a creat primul aparat de ras la care lama era pusă perpendicular pe mâner, fapt ce avea să schimbe radical modul în care se făcea operaţiunea.
În secolul XIX, în afară de Sheffield, a apărut un alt centru care producea oţel pentru lame de ras, la Solingen în Germania.
În secolele XVIII-XIX, cei bogaţi aveau servitori care îi bărbiereau. Rasul zilnic nu era un obicei curent în secolul XIX, acest lucru impunându-se în secolul al XX-lea.
Briciul a început să piardă din popularitate în momentul apariţiei aparatului de ras Gillette ce avea două caracteristici: oferă o siguranţă deosebită şi era prevăzut cu lamă cu două tăişuri care se putea înlocui. Briciurile erau folosite mai ales de bărbieri şi după ce tot mai mulţi bărbaţi au început să se radă singuri, cererea pentru acestea a scăzut.
În jurul anului 1960 au început să se producă lamele de inox care puteau fi folosite de mai multe ori. Apoi au apărut aparatele de unică folosinţă (sau folosinţă redusă), cu mai multe rânduri de lame, cu capete detaşabile etc.
M.M.
Despre autor
